Alegerile interne de selecție a candidaților PMP pentru cele 6 locuri destinate diasporei

alegeridiaspora


Luni, 10 octombrie 2016, Partidul Mișcarea Populară desfășura alegerile interne de selecție a candidaților pentru cele 6 locuri destinate diasporei şi românilor din vecinătatea ţării la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016.

Evenimentul are loc începând cu ora 17.00, la Palatul Parlamentului, sala Nicola Iorga, în prezența președintelui Traian Băsescu, a conducerii PMP și a peste 200 de delegați din toată lumea.

Ca invitat special s-a aflat si fostul Prim Ministru din Republica Moldova, Mircea Druc.

Partidul Mişcarea Populară a lansat invitaţia reprezentanţilor românilor de peste hotare de a candida la alegerile parlamentare din luna decembrie 2016 pe toate cele 6 locuri destinate diasporei şi românilor din vecinătatea ţării. Decizia a fost luată în cadrul şedinţei Consiliului Executiv Naţional din 6 septembrie, desfăşurată la Bucureşti.
Astfel, orice cetăţean român care locuieşte peste hotare se poate înscrie în această competiţie. Procedura a fost elaborată cu respectarea principiilor unei selecţii democratice şi corecte.
Pentru a obţine nominalizarea, candidatul va îndeplini 3 condiţii esenţiale:
1. Va fi sau va deveni membru al PMP şi îşi va asuma linia politică a PMP, partid de dreapta, membru al PPE, promotor al Unirii României cu R. Moldova.
2. Va elabora un proiect politic destinat românilor de peste hotare, cu soluţii concrete care urmează a fi promovate şi implementate în calitatea ulterioară de deputat sau senator PMP în Parlamentul României.
3. Îşi va crea o echipă de campanie formată din minimum 20 de membri.

 

1.

Opinia dvs.