Codul Fiscal – O nouă “lovitură” marca USL pentru cei săraci. Neconstituţionalitatea art. 180 alin. (2) din Codul Fiscal.

 

Persoanele  fără  venituri  vor  trebui  să  plătească  contribuţie  la  sistemul  de  asigurări sociale de sănătate la nivelul salariului minim pe economie.

Potrivit art. 180 alin. (1) şi (2) din Codul Fiscal, persoanele care nu realizează venituri  datorează lunar contribuţie de asigurări sociale de sănătate, care se calculează prin aplicarea cotei individuale de contribuţie aspupra bazei de calcul.

Neavând niciun venit, baza de calcul o reprezintă valoarea salariului minim brut pe ţara (1050 lei la această dată) şi se calculează şi colectează pe toată perioada în care persoana respectiv nu realizează venituri şi nici nu este exceptată de lege de la plata contribuţiei de sănătate.

Problema juridică de constituţionalitate pe care dorim să o supunem atenţiei vizează prevederea potrivit căreia persoanele care nu realizează venituri şi nici nu sunt exceptate de la plata contribuţiilor de asigurări sociale sunt obligate să plătească această contribuţie la nivelul salariului minim pe economie.

Este  constituţională  această  prevedere  raportat  la  dispoziţiile  art.  56  alin.  (2)  din Constituţia României  potrivit  cu care sistemul legal  de impuneri  trebuie să asigure aşezarea justă a sarcinilor fiscale?

Trebuie plecat de la principiul legalităţii care trebuie să guverneze materia contribuţiilor la sistemul de asigurări sociale. Ca orice lege, Codul Fiscal trebuie să fie în acord cu prevederile constituţionale în materie.

Potrivit  art.  16 alin.  (1)  din Constituţia României,  cetăţenii  sunt egali  în faţa legii  şi  a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Trebuie specificat faptul că termenul de“egalitate” vizează totodată, pe lângă sensul comun şi egalitatea de şanse pe care toţi cetățenii ţării o au potrivit Constituţiei.

Pe de altă parte este unanim recunoscut că cetăţenii, priviţi ca indivizi,  se  diferenţiază,  fiind  greu  de  anticipat  o  normă,  mai  ales  constituţională,  care  sa cuprinda toate situaţiile particulare în care se află fiecare dintre cetăţenii adresanţi.

Tocmai deaceea principiul egalităţii în faţa legii are un conţinut foarte complex, conţinut ce nu trebuie confundat cu  “uniformitatea cetăţenilor în faţa legii”.

Astfel, egalitatea poate fi definită  “prin raportare la noţiunea complementară de diferenţă, pe care ajunge să o înglobeze de altfel. Din această  perspectivă,  egalitatea  nu  mai  este  sinonimă  cu  uniformitatea,  ci  se  apropie  mai degrabă cu proporţionalitatea.

Diversitatea situaţiilor concrete trebuie să fie reflectată în norma juridică ce trebuie să se adapteze diferitelor circumstanţe”.

Se observă  cu uşurinţă  că  norma juridică  este  cea  care  trebuie  să  stabilească  justul echilibru  între  cetăţeni  astfel  încât  să  înglobeze  atât  ideea  de  egalitate  cât  şi  ideea  de proporţionalitate dat fiind faptul că toţi cetăţenii trebuie să beneficieze de principiul egalităţii de şanse.  Astfel,  pe  lângă  aspectul  de  necontestat  ca  toţi  cetăţenii  ţării  trebuie  să  plătească contribuţii  la  sistemul  de  asigurări  sociale,  fără  privilegii  sau  discriminări,  trebuie  arătat  ca sistemul  de  impunere  trebuie  să  ţină  cont  şi  de  posibilităţile,  capacităţile  contributive  ale contribuabililor, dat fiind faptul că acelaşi stat trebuie să ţină cont de protecţia cetăţenilor aflaţi în situaţii critice din punct de vedere material.

În acest sens nu trebuie ignorate nici prevederile art. 1 alin. (2) din Constituţia României potrivit  cu  care  România  este  un  stat  social.

Statul  social  trebuie  să  creeze,  printre  altele, mecanisme eficiente de protecţie a cetăţenilor care se găsesc în situaţii speciale din punct de vedere economic, atât prin realizarea unor mecanisme de ajutor economic dar mai ales prin crearea de infrastructură economică adecvată menită să ducă la integrarea economică a acestorcategorii sociale.

Revenind la tema abordată observăm că acest text (art.  180 alin.  2)  din Codul Fiscal încalcă prevederile art. 56 alin. (2), raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 16 alin. (1) dinConstitutia României.

Astfel, o persoană care nu realizează niciun fel de venituri trebuie să plătească contribuţii la sistemul de asigurări sociale la nivelul unei persoane care câştigă salariul minim pe economie, creându-se astfel o inegalitate de impunere fiscală, inegalitate de natură să înfrângă principiul egalităţii în materie fiscală prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţia României.

Opinăm  că,  în  aplicarea  principiului  proporţionalităţii  aplicării  sarcinilor  fiscale, legiuitorul trebuia să găsească o altă formulă de impozitare a acestor categorii de persoane, fără a face referire prin comparaţie discriminatorie la categoria cetăţenilor ce beneficiază de salariul minim pe economie.

 

Av. Cătălin Voinea Mic                                                          8 septembrie 2015

 

Opinia dvs.