Conducerea Spitalului de Arși trebuie să demisioneze de urgență!

spitalul_de_arsi_59372800

Comunicat de presă

Conducerea Spitalului de Arși trebuie să demisioneze de urgență !

PMP solicită demisia de urgență sau demiterea, de către ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a managerului Spitalului de Arși din Capitală și a șefului Secției de Terapie Intensivă a unității medicale menționate.

Cazul bărbatului cu larve pe rănile deschise este picătura care ar trebui să umple paharul neregulilor de la Spitalul de Arși din Capitală. În aceeași unitate, în urmă cu câteva zile, o femeie a decedat după ce i s-a făcut o transfuzie cu sânge dintr-o altă grupă decât cea de care avea nevoie. Tot aici au murit cu zile tineri răniți în urma tragediei de la clubul Colectiv, răpuși nu de arsurile suferite, ci de infecțiile nosocomiale. Să nu uităm nici de scandalul dezinfectanților diluați și până la de 10 ori, rezultat al corupției din sistemul de achiziții.

Toate aceastea sunt motive pentru care conducerea Spitalului de Arși trebuie să plece urgent din funcții, iar în locul acestor persoane trebuie aduși profesioniști capabili să managerieze așa cum trebuie o unitate medicală de acest rang.

PMP apreciază sinceritatea Ministrului Sănătății, care recunoaște că sistemul nostru sanitar nu este capabil să îngrijească mai mult de 5 arși și că în eventualitatea unei tragedii de tipul celei de la Colectiv ar trebui trimiși în străinătate.

În ultimii 12-15 ani alocările bugetare pentru sănătate au crescut de 5 ori. Nici o instituție a statului, Comisie parlamentară, Corpuri de Control, Președinția, DNA, nu se întreabă unde dispar banii, în contextul în care situația din sistemul de sănătate este atât de gravă.

Avem Direcții de Sănătate Publică, Institutul Național de Sănătate Publică, Ministerul Sănătății, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, toate cu mii de salariați care ar trebui să asigure funcționarea unităților specialiști. Dacă sunt atâtea probleme în sistemul medical, cum își justifică salariile acești funcționari publici ?

Sistemul românesc de Sănătate funcționează după o lege veche de 50 de ani. Partidul Mișcarea Populară a înaintat Parlamentului o propunere legislativă rezultată în urma lucrărilor Comisiei Prezidențiale de Sănătate condusă de Prof. Dr. Cristian Vlădescu, însă aceasta nu a fost discutată de către aleși, fiind blocată în hățișul legislativ.

Proiectul PMP nu este luat în discuție de către Parlament, dar nimeni nu avansează un alt proiect de Lege a Sănătății, care să pornească modernizarea sistemului. Consecințe: numeroși pacienți care cad victima unor decese evitabile, fără ca vreo autoritate a statului să răspundă pentru această situație dramatică, echivalentă cu omor prin neglijență în serviciu.

DEPARTAMENTUL DE COMUNICARE AL PMP

Opinia dvs.