Conferință de presă – Eugen Tomac, pe tema votului românilor din diaspora

Presedintele executiv al PMP, Eugen Tomac a susținut luni, 8 august, o conferință de presă având ca temă votul românilor din diaspora.

 Partidul Mișcarea Populară va transmite premierului Dacian Cioloș o scrisoare oficială prin care propune înființarea a circa 400 de noi secții de votare în diaspora, în localități unde numărul românilor prezenți acolo este de minim 3.000, a anunțat luni președintele executiv al PMP, Eugen Tomac.

„În comparație cu alegerile din 2009 când au existat 55 de secții de votare și în comparație cu alegerile prezidențiale din 2014, când au existat 51 de secții de votare, dacă legea nu se modifică, practic românii nu vor avea unde să voteze la alegerile parlamentare din acest an. Motiv pentru care noi am elaborat o analiză foarte serioasă, în colaborare cu comunitățile românești din Europa, și vom veni cu o propunere concretă către Guvern. (…) La o primă evaluare putem să vă spunem că, în clipa de față, în Italia pot fi înființate 106 secții de vot în localități unde locuiesc comunități românești în mod compact, deci minim 3.000 de cetățeni români. În Spania îi vom propune premierului să înființeze 76 de secții, (…) ca în 64 de localități, orașe din Germania — stat care nu a permis până recent să se înființeze secții suplimentare de vot — să se înființeze secții de vot, pentru că avem în 64 de localități comunități numeroase de români care vor să voteze. Vom propune să se înființeze 40 de secții de vot în Republica Moldova, (…) în SUA să se înființeze suplimentar 35 de secții. (…) Credem că e foarte important să țină cont Guvernul de această evaluare pe care PMP a făcut-o în rândul comunităților românești și pentru a evita orice tensiune și orice problemă legată de îngrădirea dreptului la vot”, a susținut Eugen Tomac.

text agerpres

 

Propunerea PMP de înființarea de secții de votare pentru comunitațile românești:

Descarcați documentele:

sumar

Australia

Austria

BELGIA

Canada

Germania

SUA

Spania

R. Moldova

R. Moldova

Marea Britanie

ITALIA

Opinia dvs.