Eugen Tomac după Brexit

Eugen Tomac, președinte executiv PMP
Eugen Tomac, președinte executiv PMP

COMUNICAT DE PRESĂ

Eugen Tomac: După Brexit, protejarea românilor din Regatul Unit este prioritară”
Deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al Partidului Mişcarea Populară, a atras atenţia vineri asupra nevoii de a lua măsuri imediate în vederea protejării românilor care locuiesc în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, în urma rezultatului referendumului prin care britanicii au votat pentru părăsirea Uniunii Europene.
„Guvernul României trebuie să acţioneze cu fermitate pentru a-i proteja pe cei 250.000 de români din Marea Britanie. Aceştia reprezintă pilonul cel mai important al relaţiei bilaterale cu Regatul Unit. Prin urmare, este esenţial să activăm toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie pentru a o întări, înainte să fie transformată într-o vulnerabilitate”, a declarat Eugen Tomac.
Potrivit preşedintelui executiv al Partidului Mişcarea Populară, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea avea consecinţe directe asupra comunităţii româneşti din Regat. „Cei care au militat pentru părăsirea blocului comunitar şi-au construit discursul anti-UE folosind atacuri dure inclusiv la adresa comunităţii româneşti. În actualele condiţii, acestea ar putea lua amploare. Este un risc pe care nu îl putem neglija. Consider esenţial ca autorităţile de la Bucureşti şi politicienii să acţioneze preventiv pentru a garanta securitatea, stabilitatea şi tratamentul nediscriminatoriu al românilor din Regatul Unit”, a mai spus Eugen Tomac.

BIROUL DE PRESĂ

Opinia dvs.