Impunitatea denunţătorilor infractori în România – Încălcarea Convenţiei penale privind corupţia, adoptată la Strasbourg.

“GRECO”, (Grupul de state împotriva corupţiei), reprezintă organismul Consiliului Europei menit  să  monitorizeze  nivelul  de  implementare  de  către  statele  semnatare  ale  Convenţiei privind corupţia, adoptată la 27 ianuarie 1999 la Strasbourg (art. 24 din Capitolul III) şi ratificatade către România la data de 16 ianuarie 2002 prin Legea nr. 27/2002, publicată în M.Of. nr. 65 din 30 ianuarie 2002.

În  exercitarea  atribuţiilor sale,   “GRECO”  reprezintă  un  mecanism  menit  să  identifice problemele ce vizează legiferarea şi  punerea în  practică a politicilor  anticorupţie cu care se confruntă  statele  semnatare,  oferind  totodată  soluţii  ce  izvorăsc  din  studiul  comparat  al instituţiilor anticorupţie, al politicilor  implementate cu succes în alte state semnatare.

Potrivit Raportului de conformitate pentru România elaborat de “GRECO” şi adoptat ladata de 7 decembrie 2012 ( publicat la data de 11 februarie 2013), una din problemele ridicate de  acest  organism  a  fost  aceea a  lipsei  de  clarificare  legislativă  a  condiţiilor  ce  privesc nepedepsirea persoanelor ce fac autodenunţuri.

Astfel, potrivit Raportului, s-a concluzionat că acordarea  imunităţii  judiciare  unei  persoane  care  a  continuat  la  “perpetuarea  culturii infracţionale”  este  în  dezacord  cu  spiritual  noţiunii  de  “regret  efectiv”,  implementat  de Convenţie în favoarea persoanelor care, în calitate de făptuitori, denunţă faptele de corupţie într-un termen rezonabil şi ajută instituţiile abilitate în descoperirea faptelor de corupţie.

Cu alte cuvinte, nereglementarea în mod clar şi evident a condiţiilor de impunitate acordate făptuitorului denunţător, lasă loc de arbitrariu, ceea ce nu este în acord cu spiritul acestei instituţii juridice de clemenţă.

Raportul  indică  autorităţilor  române faptul  că  este  esenţial  să  se  consacre  legislativ perioada  de  timp  în  care  se  poate  uza  de  instituţia  autodenunţului  raportat  la  momentul debutului activităţii infracţionale.

Se observă cu uşurinţă că însăşi Raportul vorbeşte despre un “termen rezonabil”, termen ce se impune a fi adoptat de urgenţă şi în legislaţia românească, dat fiind faptul că nu poţi acorda impunitate penală unui denunţător care “regretă” săvârşirea unor infracţiuni după un an sau mai bine, perioada în care a continuat, sub diverse forme,  activitatea infracţională.

De  asemenea,  trebuie  făcută  o  distincţie  foarte  clară  cu  privire  la  tipul  infracţiunii  săvârşite  de persoana  care  doreşte  să  facă  uz  de “regretul  efectiv”.

Astfel,  nu  putem vorbi despre similitudine de tratament între cel ce iniţiază săvârşirea unei infracţiuni şi cel ce participă la săvârşirea activităţii infracţionale pornită prin demersurile făcute de cel ce doreşte impunitate penală.

Cu titlu de exemplu, Raportul concluzionează că nu se pot afla în aceeaşi situaţie de acordare a clemenţei juridice, (“regretul efectiv”), cel ce a dat mită şi  cel ce a luat mită,  în cazul în care ambii participanţi la infracţiune uzează de autodenunţ.

Un alt  aspect  reliefat  de Raportul  “GRECO” vizează nelegiferarea răspunderii  juridice civile  a  persoanei  ce  a  uzat  de instituţia  “autodenunţului”.

Astfel,  se observă  în  Raport  că, beneficiind  de  clauza  de  impunitate  penală,  instanţele  de  judecată  române  “au  ordonat” restituirea mitei către denunţător, acesta beneficiind şi de sumele de bani folosite la săvârşirea infracţiunilor denunţate.

Un alt aspect reliefat îl constituie incertitudinea sumelor încasate de făptuitorul  ce uzează  de procedura “regretului  efectiv” (autodenunţ),  atunci  când activitatea infracţională a acestuia s-a derulat pe o perioda îndelungată de timp.

Şi în acest caz se observă lipsa  unor  mecanisme  juridice  adecvate  menite  să  acopere  prejudiciile  create  statului  prin activitatea infracţională.

Potrivit concluziilor adoptate în urma întocmirii acestui raport, nelegiferarea de către România a aspectelor ce vizează autodenunţul nu face altceva decât să crească riscul de folosire greşită  a  dispoziţiilor  referitoare  la  această  instituţie juridică,  ce  este  menită  să   accelereze descoperirea faptelor de corupţie.

Dat fiind concluziile acestui Raport adoptat de către Consiliul Europei, concluzii ce fac obiectul  Recomandării  nr.  IV,  este  de dorit  că Parlamentul  României  să pună în  discuţie de urgenţă  necesitatea  adoptării  unui  act  normativ  (modificări/completări  la  actele  normative existente în materie), care să definească în mod clar condiţiile în care o persoană poate beneficia de impunitate penală (denumit “regretul efectiv” în sensul Convenţiei) şi care, să stabilească în mod clar ce se întâmplă cu avantajele materiale obţinute de denunţător ca urmare a săvârşirii activităţii infracţionale.

Coordonator Departamentul juridic, drept constituţional şi drepturile omului

Av. Cătălin Voinea Mic

7 septembrie 2015

 

Opinia dvs.