Interviu OK magazin

Jurnalistul şi tânăra lui soţie, Oana, formează unul dintre cele mai discrete cupluri şi se pare că au găsit ecuaţia armoniei în familie, alături de fetiţa lor, Vera Ilinca, şi de fiica cea mare a lui Robert, Ioana.

E figura momentului, cel mai controversat candidat la Primăria Capitalei şi jurnalistul care în urmă cu doi ani dezvăluia că a fost ofiţer acoperit. Acesta ar fi putut fi un interviu politic. Acesta ar fi putut fi un interviu politic, dacă întâlnirea noastră nu s-ar fi produs înainte ca Robert Turcescu (41) să-şi fi anunţat candidatura. Practic, pe 16 aprilie, când i-am cunoscut şi familia, era doar jurnalistul Robert Turcescu, care-mi spunea că a primit oferte de a intra în politică, dar că nu a luat nicio decizie. Iată-l în tuşele lui personale, alături de soţia Oana (27) şi de fiicele Ioana (15) şi Vera Ilinca (1), dincolo de politică şi dezbaterile incomode care îl aşteaptă de acum încolo.

Tocmai ai împlinit 41 de ani.
Robert: Da. Mă simt foarte tânăr. Iar, odată cu apariţia Verei în viaţa noastră, retrăiesc la o altă dimensiune perioada în care Ioana era la vârsta ei. Şi atunci mă trezesc uneori zâmbind, pentru că-mi dau seama că astea sunt lucrurile cele mai importante din toţi aceşti 41 de ani.

Cum te simţi înconjurat de atâtea fete?
Robert: Mă simt ca un şef de trib care trebuie să stea cu arcul cu săgeţi la picior şi să aibă grijă de ele.

Te vedeai schimbând scutece la vârsta asta?
Robert: Într-o perioadă a vieţii mele, nu. Deşi, încă din adolescenţă mi-a plăcut interacţiunea cu copiii şi am fost un soi de bonă pentru nepoata mea din partea surorii mele şi pentru copilul unei mătuşe. Iar ambii mei copii sunt copii doriţi.
Oana: Aici aş povesti şi eu o întâmplare: odată, când am fost la părinţii lui, la Piteşti, treceam pe lângă nişte copii care se jucau pe stradă şi Robert s-a uitat la mine şi m-a întrebat: „Ai vrea şi tu?“. Până atunci, nu mă gândisem şi nici nu găsisem persoana alături de care să-mi fac asemenea planuri. Dar, în momentul în care m-a întrebat el, i-am spus că da, aş vrea.
Dar cum v-aţi întâlnit? Că pare că sunteţi din două lumi divergente.
Robert: Pare. E o poveste lungă, foarte frumoasă, dar pe scurt: ne-am cunoscut pe Facebook. (zâmbeşte) Distanţa dintre noi nu era dată numai de lumea virtuală, ci şi de miile de kilometri dintre Peru, unde eram eu, şi Bucureşti, unde era ea. Eu pusesem nişte fotografii dintr-o piaţă cu nişte fructe şi legume exotice, iar ea a comentat: „Interesant. Unde e făcută fotografia asta?“. Iar eu am început să-i dau detalii. Şi, pentru că aveam drumuri lungi de făcut în Peru, circulam cu un autocar care avea WiFi, iar prietenul cu care eram plecat dormea destul de mult, o ţineam de vorbă ore întregi.
Oana: Era şi diferenţa de fus orar! Îmi scria şi îmi trimitea poze când la noi era 5-6 dimineaţa.
Robert Ştii ce m-a bucurat cel mai mult? Faptul că Oana nu ştia mai nimic despre mine.

Cum aşa?
Oana: (râde) Auzisem de el…
Robert: Nu ştia de emisiunile mele, de confruntările pe care le-am avut, că am cântat… Mie asta mi s-a părut fantastic.
Oana: E adevărat. L-am descoperit atunci pe Robert Turcescu ca om, ca bărbat, ca iubit şi sigur că, uşor-uşor, am început să pătrund în inima lui, să-i cunosc pe oamenii din jurul lui, poveştile din trecutul lui şi aşa mi-am dat seama că el e sufletul meu pereche. (zâmbeşte)
Dar tu ai fost o adevărată surpriză, nimeni nu ştia cine eşti, câţi ani ai, de unde vii…
Oana: Mi-au greşit şi numele, mi-au spus Niţă în loc de Nuţu…
Robert: Asta pentru că, deşi am apărut de-a lungul anilor în multe interviuri, am fost destul de rezervat în ceea ce priveşte viaţa mea privată. Eu ieşisem de aproape un an din relaţia cu Oana Sîrbu. Dar ce să fi făcut? Să fi dat un comunicat şi să spun că nu mai sunt cu ea?

Dar Oana Nuţu trebuie să fi avut ceva special.
Robert: Sunt lucruri care se întâmplă în viaţă fără calendar, fără program. Pur şi simplu, te îndrăgosteşti. Ori asta s-a întâmplat între noi foarte rapid. Şi nu cred că în anii ăştia au existat două nopţi în care să nu fi dormit unul cu celălalt. Nu e o iubire bolnăvicioasă, nu ne sufocăm, ne înţelegem perfect chiar şi nevoia de-a sta un pic în solitudine, când unul citeşte, altul pictează sau lucrează ceva. Şi, în ciuda aspectului ei fragil, Oana e foarte puternică. O fi şi din cauză că e olteancă (râde), dar nu sunt în situaţia de-a face baby sitting cu ea.

O diferenţă de generaţie există, totuşi.
Robert: Din punctul ăsta de vedere, discuţiile dintre noi sunt cu atât mai interesante cu cât ea, netrăind anii de dinainte de 1989, perspectiva ei asupra acelei perioade e o permanentă provocare pentru mine. Mai sunt nostalgici ale vremurilor de dinainte de ’89, oameni care astăzi au făcut averi şi umblă cu Bentley-ul, dar nu e cazul meu, eu am urât acea perioadă. Cât despre diferenţa de generaţie, chiar dacă Oana e mai tânără decât mine, am şi eu mereu ceva de învăţat de la ea. Am învăţat să respir egal. Viaţa mea, în general, e un soi de cursă contra-cronometru, dar venirea ei în viaţa mea s-a întâmplat în momentul în care am reuşit să mă aşez puţin. Până şi Ioana a observat că am devenit mai calm de când sunt cu Oana.
Ioana, cum a fost întâlnirea ta cu Oana?
Ioana Mi-amintesc că mi-am spus atunci: „Wow, e foarte cool!“. Chiar mi-a plăcut mult.

Aveai prejudecăţi?
Ioana: Ştiam că tata îşi va găsi pe cineva, la un moment dat. Şi, când am văzut-o pe Oana, mi-am spus: „OK, eşti tânără, arăţi bine, să vedem şi ce ştii“. (râde) Dar ne-am împrietenit repede.

De obicei, fetele sunt geloase.
Ioana: Nu pot să spun că n-am fost şi eu, când eram mai mică, că mă gândeam că n-o să mă mai bage în seamă tata şi chestii de-astea. Dar n-a fost cazul.

cititi întregul interviu în noua ediţie „OK! România”

IMG_7304 IMG_7198

 

Opinia dvs.