Interviu Romania Liberă

Candidatul PMP pentru funcția de primar al Capitalei este Robert Turcescu – foarte cunoscut în calitate de jurnalist. Mult mai recent, Ministerul Apărării Naționale i-a acordat lui Robert Turcescu gradul de colonel, iar această avansare a generat o controversă ale cărei ecouri încă nu s-au stins.

Vă prezentăm prima parte a interviului acordat de Robert Turcescu pentru Rl.

R.l: În primul rând, vă spunem “La mulți ani” pentru ziua dumneavoastră de naștere – 3 mai. Cum ați petrecut-o?

La partid, de dimineață până seara. Apoi acasă, cu familia. Cu copiii, cu soția. Am băut un pahar de vin, ne-am urat la mulți ani și să fim sănătoși. Am făcut 41 de ani, bătuți pe muchie.

R.l: De ce candidați?

Candidez pentru că am convingerea, am energia și am capacitatea de a produce o schimbare reală în viața bucureștenilor. Locuiesc în acest oraș de 23 de ani. L-am străbătut cu mașina, cu mijloacele de transport în comun, la pas. I-am vizitat muzeele și instituțiile publice. Îl știu. În momentul de față am sentimentul că arată ca un oraș părăsit. Dar nu părăsit de locuitorii lui, ci părăsit de administratorii lui. Cred cu tărie că o schimbare profundă în București se poate produce rapid și poate readuce zâmbetul pe fața bucureștenilor. M-am săturat să văd oameni privind tot timpul în jos, oameni triști, care nu reușesc să se bucure de frumusețile acestui oraș. Pentru că trebuie să fie atenți la traficul groaznic din Capitală, trebuie să fie atenți să nu își rupă piciorul într-o groapă în asfalt sau pentru că sunt atât de multe hățișuri birocratice în administrația bucureșteană.

R.l: Aveți un motto?

În viață ma ghidez după o vorbă auzită de la bunicul meu, un om extrem de optimist, care spunea, în momentele grele din viața lui, “Nu mor caii când vor câinii”. Alături de acest motto popular, eu îmi spun totdeauna, și la momente fericite, și mai puțin fericite, “Cu Dumnezeu înainte și va fi bine”.

R.l: Ce studii aveți și cum credeți că vă vor ajuta în mandatul de primar ?

Sunt absolvent al Școlii Superioare de Jurnalistică . Mi-am obținut licența în Jurnalistică la Universitatea București – Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. De-a lungul timpului am făcut numeroase cursuri în zona comunicării, am câștigat burse în SUA și în Grecia, cu traineri care au venit din Olanda și Marea Britanie.

Am început un doctorat la Universitatea Babeș-Bolyai. Am pus pauză redactării tezei de doctorat în urmă cu un an și jumătate, pentru că încă îmi doresc o limpezire în ceea ce privește calitatea de doctor în România. Până când statul român va decide să retragă titlul de doctor unor persoane care și-au făcut doctoratul pe bandă rulantă, îmi păstrez această rezervă în legătură cu obținerea titlului de doctor. Pentru că am văzut pe pielea mea cât de mult trebuie să muncești pentru o teză de doctorat și n-aș vrea să fiu în rândul unor oameni care și-au obținut titluri academice plătind pe alții să le scrie lucrările sau copiind pasaje întregi din lucrările unor oameni care au muncit cu adevărat pentru a face cercetare științifică.

R.l: Ar fi interesant să ne spuneți ce temă are teza dumneavoastră de doctorat.

Teza mea de doctorat se referea la modul cum s-a schimbat profesia de jurnalist după apariția Internetului în redacții. Ca jurnalist, începând să lucrez în presă din 1993, am trăit practic două vieți. O viață în care tiparul, presa scrisă erau la putere, iar culegerea informațiilor se făcea aproape exclusiv în teren. Am prins și ani în care telefonul mobil era o iluzie, iar telefoanele fixe din redacții erau de prea puțin ajutor în investigații jurnalistice sau în redactarea unor știri. După anul 2000, reflexele profesionale ale jurnaliștilor s-au modificat în mod uluitor – încă mi-e greu să spun dacă în rău sau în bine, odată cu apariția motorului de căutare Google și cu varianta ceva mai ușoară de culegere de informații. Dar eu încă mai cred că este foarte important să stai cu omul față în față, privindu-l în ochi, punând întrebări.

R.l: Care a fost primul dumneavoastră loc de muncă și care este ultimul sau cel actual?

Primul meu loc de muncă a fost la ziarul Curierul Național. Am lucrat acolo ca reporter pe social, sub conducerea redactorului șef de la acea vreme, Ralu Filip. În paralel, am scris numeroase articole la o revistă de muzică și film, “Pop Rock and Show”, pentru că eram extrem de pasionat de muzică – în special de muzica rock, la acel moment.

Înainte de intrarea în viața politică, am lansat un proiect – aflat deocamdată în conservare. Este vorba de prima televiziune exclusiv online, UNDE TV. Am lansat talk-show-ul Videocrația, am colaborat cu ziarul Evenimentul Zilei, unde am avut o rubrică de interviuri, iar ca editorialist am scris, în ultima perioadă, pentru ziarul Profit din Argeș.

Evident, m-am concentrat pe anchete jurnalistice, care se pot citi pe blogul meu și care s-au transformat, în unele cazuri, în dosare penale pentru cei implicați. Prin firma mea de producție media am predat cursuri de comunicare pentru companii multinaționale, am realizat spoturi publicitare și campanii de PR.

Niciodată însă nu am avut contracte cu statul român, dintr-un motiv simplu: sunt un om de dreapta care iubește economia de piață. Nu e o rușine să faci afaceri cu statul român, dar, din păcate, în ultimii ani, s-a dovedit că e aproape imposibil să faci contracte cu instituții de stat fără să ți se reproșeze lucrul acesta sau să existe vreun dedesubt care să poată ridica semne de întrebare. Prin urmare, am luat o decizie, în urmă cu mulți ani, de a nu amesteca activitățile mele, conexe jurnalisticii – pentru că în permanență m-am ocupat de științele comunicării și de comunicare, nu le-am amestecat, nu le-am intersectat cu instituții ale statului.

R.l: Am urmărit cu o atenție specială detaliile privind studiile și privind activitatea dumneavoastră profesională. Cum ați ajuns la gradul de colonel și la controversa privind statutul de ofițer acoperit?

Este un lucru despre care am vorbit și am explicat, în ultima perioadă, tot ce puteam eu să explic. Rămâne, așa cum am mai spus, o discuție pe care îi îndemn pe foștii mei colegi din presă s-o poarte și cu alte nume de pe lista celor 2000 de oameni făcută publică, la un moment dat, de Ministerul Apărării Naționale. La momentul respectiv, am cerut – spun încă o dată – retragerea acestui grad trei oameni de pe acea listă: subsemnatul, Laura Codruța Kovesi și Kelemen Hunor. Iar din acest punct de vedere, mai ales acum, când încerc să le arăt bucureștenilor că vor putea avea un primar foarte bun în persoana lui Robert Turcescu, discursul meu public se concentrează aproape exclusiv pe rezolvarea problemelor bucureștenilor. Vin în fața electoratului să cer un vot. Nu am acceptat niciodată să fiu numit în vreo funcție, așa cum – nu spun că e de blamat – s-a întâmplat cu alți colegi din presă. Unii dintre ei s-au dovedit a fi extrem de performanți în pozițiile pe care le-au ocupat. Alții au primit pur și simplu o sinecură, poate pentru niște servicii făcute, poate pentru că nu mai mergea treaba în presă. Eu mă prezint acum în fața bucureștenilor și a opiniei publice în postura de candidat, sperând să obțin cele mai multe voturi în această competiție pentru Primăria Capitalei.

R.l: Dar știți sau presupun că vă gândiți că veți putea fi “atacat” cu această problemă cu ofițerul acoperit.

În momentul în care am decis să intru într-o astfel de campanie electorală, am luat în calcul toate plusurile și toate minusurile pe care le am. Nu-mi este teamă deloc de o confruntare cu ceilalți candidați. Dar privesc cu emoție, în sensul bun al cuvântului, confruntarea cu electoratul. El este cel care va decide dacă Turcescu este bine să ajungă sau nu este bine să ajungă primar general.

R.l: Care este cea mai importantă realizare din viața dumneavoastră?

Sunt părinte, prin urmare cei doi copii ai mei reprezintă cea mai mare realizare din viața mea. Mă bucur, acum, la 41 de ani, să constat că am reușit – nu fără sinusoide, care apar în viața fiecărui om, să construiesc o familie, să am o familie care mă sprijină, lângă care mă bucur și pe care o iubesc nespus.

R.l: Care este cea mai gravă problemă identificată în Municipiul București?

Trafic, trafic, trafic. Lucrurile nu sunt foarte simple. Noi pierdem în trafic cea mai importantă resursă a vieții noastre – timpul. Timp pe care l-am putea oferi celor dragi, timp pe care l-am putea pune în pasiunile noastre de zi cu zi. Bucureștenii trebuie să scape de acest coșmar. Nu vorbim strict despre traficul rutier, vorbim și despre nenorocirile din sistemul de semaforizare în București, în ciuda faptului că Municipalitatea a investit bani foarte mulți pentru realizarea unei semaforizări inteligente. Ea nu se ridică nici pe departe la standardele gândite de cei care au proiectat un astfel de sistem. Când vorbim despre trafic trebuie să ne gândim și la cei 700.000 de bucureșteni care circulă zilnic cu transportul în comun – fie cu metroul, fie cu transportul public de suprafață. Trebuie regândită urgent o hartă a transportului public de suprafață, pentru că avem în momentul acesta, din nefericire, intervale de succedare a mijloacelor de transport în comun mai mari decât pe vremea ITB-ului lui Ceaușescu. Sunt autobuze, pe linii principale, la care oamenii așteaptă în stație în jur de 30 de minute. Asta este o nenorocire!

Când vorbim despre trafic, trebuie să vorbim și despre această aberație din administrația bucureșteană: metroul și transportul public rutier de suprafață nu sunt corelate, nu sunt coordonate, nu sunt așezate în același pachet. În nicio altă capitală europeană nu găsești o astfel de aberație cum este, astăzi, în România. Prețuri diferite pentru călătorii, standarde diferite – pentru că Metroul e la Ministerul Transporturilor iar transportul în comun de suprafață e la Primăria Municipiului București. Când voi deveni primar voi merge săptămânal la ministrul Transporturilor, încercând să rezolv cel puțin două probleme majore: această integrare a transportului în comun de suprafață cu metroul – trebuie să găsim soluții comune, trebuie să găsim formule de taxare comune – precum și centura Bucureștilor. Acest inel de circulație, pe care ne chinuim să-l terminăm de 26 de ani, trebuie în sfârșit închis. Până nu se vor realiza aceste două proiecte nu putem vorbi despre un București mai prietenos cu locuitorii lui, în ceea ce privește traficul.

Mai e ceva. Orice capitală din Uniunea Europeană face eforturi să devină un oraș mai prietenos cu pietonii și cu bicicliștii. Bucureștiul trebuie să devină mai prietenos cu pietonii lui. Astăzi, oamenii mor și pentru că nu li se acordă prioritate, nici măcar pe trecerea de pietoni. Avem demenți care trec pe culoarea roșie a semaforului. Pietonii sunt lăsați pe locul din urmă, nici trotuarele nu mai sunt pentru pietoni, sunt locuri de parcare pentru mașini.

În București avem și o pasiune, care vine încă de pe vremea Miței biciclista – de a merge cu bicicleta prin oraș. Ce părinte ar avea astăzi curajul să-și lase copilul să meargă cu bicicleta de acasă până la școală sau până la liceu? Prea puțini ar îndrăzni!

R.l: Ați vorbit de integrare Metrou – RATB. Vreți să preluați Metroul în subordinea Primăria Capitalei?

Printr-o gestionare mult mai bună a resurselor financiare de care dispune Primăria Capitalei, cred că se poate ajunge, în câțiva ani, și la o astfel de preluare. Bucureștiul este principalul motor al economiei naționale, el aduce 25 la sută din Produsul Intern Brut. Un astfel de oraș poate fi un oraș bogat. Municipalitatea poate avea centre de profit care, pe lângă taxe și impozite, să alimenteze bugetul Primăriei Capitalei. Într-un oraș în care se adună, zilnic, între 3,5 și 3,7 milioane de români, este anormal ca Municipalitatea să fie în permanență în criză de bani. Numai din parcări, dacă sistemul de parcare ar fi corect administrat, Municipalitatea ar putea încasa mai mult decât amărâții ăia de șase milioane de euro pe an pe care îi încasează în momentul de față.

Centrele de profit pentru Municipalitate se pot identifica și pot funcționa prin parteneriatul public – privat, care trebuie să devină o realitate. În programul meu, intitulat “Viziunea București 2030”, colaborarea dintre cetățeni, administrația publică și mediul privat reprezintă o prioritate.

sursa: romania libera

Opinia dvs.