Legea Educaţiei Naţionale care a fost soluţia modernizării învăţământului românesc

Traian Băsescu
Traian Băsescu

„Retrograzii – Ecaterina Andronescu, Victor Viorel Ponta şi Liderii Sindicali!

Legea nr. 1 din 2011 sau Legea Educaţiei Naţionale, elaborată sub conducerea Profesorului Mircea Miclea şi susţinută de Ministrul Daniel Funeriu a fost soluţia modernizării învăţământului românesc.
Ea punea capăt imposturii, incompetenţei, furtului intelectual şi politizării din sistemul de educaţie, în timp ce elevul şi studentul erau aşezaţi în centrul sistemului de învăţământ. A fost o lege care dădea României şansa de a-şi asigura generaţiile de specialişti necesari în deceniile următoare.
Pentru a nu fi masacrată în Parlament, guvernul Emil Boc şi-a asumat raspunderea pe această lege.
Dar retrograzii au găsit soluţii: nu mai puţín de 26 de legi iniţiate de Parlament sub conducerea doamnei Ecaterina Andronescu şi Ordonanţe de Urgenţă emise, în principal, de Guvernul Ponta au schimonosit pur şi simplu legea, readucând sistemul de educaţie sub controlul mafiilor şi al politicului, sub privirile aprobatoare şi îngăduitoare ale liderilor sindicali.
Astăzi, harnica doamnă Ecaterina Andronescu se zbate cu toată energia, sub privirile îngăduitoare ale partenerilor săi din fruntea sindicatelor şi cu susţinerea publică a lui Liviu Dragnea, să menţină controlul politic asupra şcolilor, prin blocarea concursurilor pentru ocuparea funcţiilor de directori ai şcolilor.
Ar fi un câştig pentru elevi dacă domnul Ministru Mircea Dumitru ar merge înainte, dînd o şansă elevilor şi o palmă peste ceafă mafiei din educaţie.”

Preluare de pe pagina de facebook a d-lui președinte Traian Băsescu

 

 

D-l președinte Traian Băsescu despre prioritatea PMP Educația

Opinia dvs.