Președintele PMP Ialomița, Radu Paros Mihăiță, a prezentat membrii Comitetului Executiv Județean

14040110_533500366837844_8243769639344078143_nPartidul Mișcarea Populară, rezultat din fuziunea PMP + UNPR , și-a prezentat biroul de conducere al filialei PMP Ialomița în cadrul conferinței de presă organizată marți 16 august 2016. Presedintele, Radu Paros Mihăiță a prezentat membrii Comitetului Executiv Județean . Prim vicepreședinte desemnat d-nul Nica Ion, vicepresedinți , secretar general , secretar general adjunct și executivi , presedinte organizația de femei, președinte tineret, presedinte seniori. În perioada imediat următoare se alcătuiesc organizațiile locale.
Domnul președinte Paros a mai precizat că până la jumătatea lunii septembrie, PMP va desemna candidaţii pentru alegerile parlamentare, iar pretendenţii la fotoliile de deputaţi şi senatori vor fi stabiliţi în urma unui sondaj intern.
Conform protocolului naţional cu transportatorii autorizaţi, în Biroul Permanent Judeţean au fost introduşi Adrian Pocotilă – vicepreşedinte şi Costel Stan secretar executiv.
PMP nu are deocamdată un preşedinte pentru Organizaţia Slobozia, însă are un grup de 4 consilieri locali cu mult mai experimentaţi decât ceilalţi reprezentanţi ai opoziţiei din Consiliul Local, ceea ce va eclipsa PNL-ul şi va avantaja PSD-ul la alegerile parlamentare.

Opinia dvs.