Stefan Vlaston: Salarizarea „unitară” goneşte românii performanţi spre state dezvoltate

Un Raport al Fondului Monetar Internaţional (FMI) privind fenomenul migraţiei forţei de muncă pe axa Est-Vest în Europa, confirmă concluziile sumbre la care orice român de bună credinţă poate ajunge:

„Migrarea din Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est către ţările din Vest, este un fenomen „neobişnuit de amplu” şi persistent, care implică predominant persoane tinere, bine pregătite şi productive.  Fenomenul a avut efecte dezastruoase pentru statele est-europene, accentuând declinul demografic şi limitând sever perspectivele de dezvoltare a economiei, cu ramificaţii pentru sectorul privat, competitivitatea economică şi convergenţa veniturilor populaţiei către media europeană. Emigrarea este privită inclusiv ca una dintre cauzele perpetuării corupţiei în politică”.

România este printre cei mai mari exportatori de resursă umană din UE: potrivit datelor ONU, diaspora românească este echivalentă cu aproximativ 17% din populaţia ţării. Tot de la FMI aflăm că fluxul invers, întoarcerea emigranţilor în ţările de origine, este foarte limitată, practic nesemnificativă statistic.

Românii capabili să ridice ţara au fugit de ea.

Acesta este efectul, consemnat de experţi internaţionali, care se referă nu doar la România.

La obiecţia „de unde bani” să fie bine plătiţi, răspunsul e mai amplu.

  1. Cât pierde România prin exodul masiv de inteligenţă? Nu cumva pierde mai mult decât ar cheltui pe salarii proporţionale cu performanţa şi rezultatele muncii?
  2. Salarizarea „unitară” este un reflex al mosternirii comuniste. Salariaţii nu sunt „unitari”, nici la performante, nici la rezultatele muncii, nici la resurse proprii, nici la pregătire (chiar dacă au aceleaşi diplome, aceleaşi grade şi vechime). Cum să plăteşti la fel doi medici, cu aceleaşi grade şi vechime, când unul operează pe creier sau inimă, iar altul stă în cabinet şi scrie reţete?
  3. Sectorul privat se aliniază, la salarizare, după cel de stat. De ce ar plăti clinicile private medici cu mai mult de 15-20%, comparativ cu salariile de la stat? Medicii buni, care nu-şi propun să emigreze, n-au de ales, vor accepta salarii un pic mai mari, faţă de cele din sectorul medical de stat. O nouă lege a sănătăţii, cu prevederi privind salarizarea diferenţiată a personalului, este absolut necesară.
  4. Situaţia a devenit dramatică în sănătate. Cadre medicale competente, medici sau asistente, iau drumul străinătăţii, pentru salarii şi de 5 mai mari, comparativ cu cele din România.
  5. Fără meseriaşi de calitate, piaţa muncii din România nu atrage investitori, nu avem o economie competitivă, care să genereze un nivel de trai decent.
  6. In politica avem, în general, oameni lipsiți de cultură și performanțe intelectuale, veniți doar pentru căpătuire prin corupție sau sa ocupe posturile din administrație cu protecție politică. Românii calificați și performanți profită de globalizarea pieței muncii si pleacă din țară.

 

Statul poate să-şi reducă cheltuielile materiale de funcţionare, numărul de angajaţi, să păstreze pe posturile rămase profesionişti performanţi, cărora să le dea salarii comparabile cu acelea din ţări dezvoltate, şi astfel să creeze premisele unei dezvoltări sănătoase a economiei, administraţiei, învăţământului şi domeniului medical.

Educaţia este dat ca exemplu de domeniu în care nu se poate aplica salarizarea funcţie de performanţă. Nimic mai fals.

Se poate instala un sistem de evaluare standardizat, unitar la nivel de ţară, bazat pe aplicaţii infomatice, care să măsoare progresul şcolar al elevilor cu ocazia evaluărilor sumative. Progresul şcolar ar sta la baza salarizării diferenţiate.

Alocările bugetare pentru instituţiile de stat ar putea fi realizate global, nerepartizate pe capitole de cheltuieli, astfel încât să se poată aplica principiul sfânt din sectorul privat: „mai puţini salariaţi, mai multă muncă, salarii mai mari”.

Dacă vrem să progresăm, trebuie să renunţăm la populisme ieftine, de genul salarizării „unitare”, şi să copiem modelul occidental de salarizare.

Atâta timp cât va funcţiona principiul „muncesc sau nu muncesc, acelaşi salariu primesc” şi tendinţa naturală a salariaţilor de a obţine „foloase maxime cu eforturi minime”, nu vom progresa.

Iar tonul trebuie să-l dea salarizarea bugetarilor, după care se va alinia şi sectorul privat.

 

 

Opinia dvs.