USL ne propune votul prin corespondență selectiv

 

 

Aşa cum ne-au obişnuit, deputaţii PSD și PNL şi-au dat mâna din nou în detrimentul românilor de peste hotare.

 

Preocupaţi de soarta şi drepturile acestora doar la televizor şi în discursuri ipocrite, aceştia continuă, în fapt, să îşi bată joc de ei.

 

După ce, timp de un an, a refuzat dezbaterea și consultarea pe marginea legii votului prin corespondență, astăzi, sub presiunea instituțiilor media, a românilor de peste hotare, dar și a Mișcării Populare, USL a încropit, pe repede înainte, timp de doar 10 zile, o inițiativă legislativă în acest sens.

Aceasta, însă, va fi aplicată doar în cadrul alegerilor parlamentare din 2016. Deși cele mai mari abuzuri privind îngrădirea dreptului la vot au fost înregistrate la alegerile prezidențiale.

În plus, Legea este incompletă şi omite aspecte importante ale procedurii de desfăşurare a votului.

De exemplu, aceasta nu permite românilor să se înscrie electronic în Registrul electoral al cetățenilor care votează prin corespondență, îngreunând astfel procesul de exprimare a opţiunii de vot.

Prin această lege USL pune căluşul în gură românilor de peste hotare, sfidând dreptul acestora de a vota indiferent de scrutin sau locul de domiciliu.

Mișcarea Populară va insista în continuare pentru modificarea legii, astfel încât toți românii de peste hotare sa poată vota la toate tipurile alegeri – parlamentare, europarlamentare, prezidențiale sau referendum.

Oriunde s-ar afla, cetățenii români merită să fie respectați!

Departamentul de Comunicare al MP

 

28 octombrie 2015

 

 

Opinia dvs.