Dezbatere despre Revoluția din 1989, în Parlamentul European

În aula de la Strasbourg Comisia Europeană a prezentat, luni 16 decembrie, o declarație, urmată de o dezbatere la care liderii familiilor politice, dar deputații obișnuiți au ținut discursuri.

Joi, 19 decembrie, va fi supusă votului și o rezoluție privind Revoluția Română din 1989, propusă de președintele Traian Băsescu, europarlamentar PMP.

Într-un gest simbolic, președintele Traian Băsescu a vorbit în debutul dezbaterii din Parlamentul European privind comemorarea a 30 de ani de la Revoluția Română din decembrie 1989 în numele grupului PPE.

De altfel, Traian Băsescu este președintele României care a condamnat oficial comunismul, de la tribuna Parlamentului României, la 18 decembrie 2006.

”Mulțumesc colegilor și grupurilor politic care au fost de acord ca această dezbatere să aibă loc în epicentrul democrației europene. Astăzi sărbătorim 30 de ani, exact astăzi, de la momentul în care Timișoara a răbufnit într-un incident aparent banal, pe 16 decembrie 1989. Pe 17 decembrie, regimul criminal al lui Ceaușescu trăgea în populație prin armata poporului. Revoluția s-a extins de la Timișoara în toate orașele țării, milioane de români au fost în stradă. Brutalitatea regimului a fost materializată în peste 1.142 de români împușcați, peste 3000 de români răniți și 700 de români torturați. Cu toate acestea, oricare dintre milioanele de români care au ieșit în stradă au fost în fața gloanțelor Armatei Române întoarsă împotriva propriului popor. Dorința românilor de a reveni într-o Europă a valorilor, acolo de unde au fost smulși cu tancurile sovietice, a fost mult mai puternică decât teama de represiune. Este un moment în care românii au spus NU hotărât, cu sacrificiul vieții lor, comunismului și au revenit în familia europeană. Astăzi sunt în NATO, sunt în Europa, sunt acolo unde le este locul. Aș încheia spunând că Uniunea Europeană nu este numai despre pace în Europa. Uniunea Europeană este și despre interdicția dictaturilor pe teritoriul Uniunii Europene”, a spus Traian Băsescu, care este și inițiatorul acestei rezoluții

Președintele PMP, Eugen Tomac, a avut un mesaj emoționant în cadrul dezbaterii.

”În urmă cu 30 de ani, milioane de români au înfruntat frica. Au ieșit în stradă pentru a cere ca România să se rupă definitiv de un regim criminal. Milioane de români, împotriva cărora s-au tras 12 milioane de gloanțe, au strigat în stradă: ”Libertate te iubim, ori învingem, ori murim!” Aceste voci nevinovate au exprimat o stare de dorință de libertate pentru ceea ce România urma să obțină, democrație și un drum ireversibil pe calea integrării europene. România s-a rupt definitiv de o perioadă dură în care sute de mii de oameni au murit în închisori comuniste, iar astăzi datorită acestui sacrificiu, și să mulțumesc, le aducem un omagiu în plenul Parlamentului European acestor eroi. Eroii nu mor niciodată”, a spus eurodeputatul Eugen Tomac

În document se cere încă o dată statului român să susțină aflarea adevărului despre evenimentele sângeroase care au marcat Revoluția din decembrie. Este o „necesitate absolută pentru români, pentru România, pentru Europa și pentru Uniunea Europeană”, arată textul rezoluției. 

Documentul aduce un omagiu victimelor din decembrie 1989 și familiilor lor, celor care și-au dat viața pentru a pune capăt dictaturii. Acest sacrificiu al protestatarilor pașnici a făcut posibilă tranziția României către democrație, stat de drept, economie de piață și a permis aderarea țării la UE și NATO.