Marius Pașcan: Proiectele legislative promovate de PMP vizează consolidarea clasei de mijloc, folosirea resurselor naturale ale României în beneficiul românilor

La finalul acestei sesiuni parlamentare, liderul de grup al deputaților PMP, Marius Pașcan, a tras câteva concluzii.

„A fost, din punct de vedere al sesiunii parlamentare, o perioadă extrem de tumultoasă, agitată, cu multe conflictualităţi de natură politică.(…) Având în vedere circumstanţele şi faptul că am fost nevoiţi să experimentăm şi să trecem direct la comunicarea prin mijloace electronice, sesiunea s-a desfăşurat rezonabil, nu aş spune bine, sunt multe probleme apropo de felul în care se votează, de conexiuni care se întrerup când îţi e lumea mai dragă, de securizare nu mai vorbim, fiindcă nu este nimeni în măsură să verifice dacă comunicaţiile şi votul sunt destul de securizate sau de sigure prin acest sistem. Dar, una peste alta, am putut funcţiona. Şi am produs şi o seamă de proiecte care au fost aprobate, unele dintre ele. Aşa cum s-a putut, s-a comunicat şi în plen de la distanţă, deci sunt paşi semnificativi în această sesiune în acest format. Vom putea dezvolta în continuare comunicarea în acest sens, dar noi rămânem consecvenţi în a ne susţine proiectele”, a declarat pentru AGERPRES Marius Paşcan.

El a spus că PMP a avut mai multe proiecte, dar multe dintre ele nu s-au putut realiza, deoarece nu au coincis cu priorităţile majorităţii din jurul PSD.

„Anul a început sub un imperativ, e vorba de această presiune politică, urmărindu-se forţarea alegerilor anticipate. Noi am pledat pentru stabilitatea ţării, pentru investiţii naţionale. Am avut o declaraţie oficială, înainte de pandemie, la Colegiul naţional, şi am decis să propunem partidelor să ne armonizăm poziţiile şi să căutăm să ajungem la un consens în ceea ce priveşte organizarea unui referendum având ca temă eliminarea pensiilor speciale şi o altă temă a fost invitarea PNL şi USR la o solidarizare astfel încât la alegerile locale să reuşim debaronizarea României să să-i împingem pe dinozaurii din PSD în afara primăriilor şi CJ. Nu am reuşit la acest demers. De asemenea, în această sesiune, PMP a susţinut consecvent organizarea de alegeri locale în două tururi de scrutin, reducerea la 300 a numărului de parlamentari, conform referendumului, eliminarea pensiilor speciale, renunţarea la subvenţia de la buget pentru partidele parlamentare. Din păcate, nu am avut succes în majoritatea demersurilor noastre, întrucât majoritatea parlamentară concentrată în jurul PSD a impus agenda”, a adăugat liderul PMP.

Potrivit lui Paşcan, „proiectele legislative promovate de PMP vizează consolidarea clasei de mijloc, folosirea resurselor naturale ale României în beneficiul românilor, susţinerea industriei autohtone de prelucrare a lemnului şi reducerea exportului de masă lemnoasă sub formă de buşteni sau cherestea, reducerea decalajului între agricultorii români şi ceilalţi din ţări europene dezvoltate.

„Noi am solicitat finanţarea unor proiecte majore de infrastructură. Considerăm că investiţiile reprezintă motorul dezvoltării economiei. Pe această idee, noi am cerut promovarea proiectului construirii autostrăzii Transilvania şi a autostrăzii Ploieşti-Braşov şi finanţarea de la bugetul de stat. Totodată, finanţarea unui pact naţional pe sănătate pe care noi l-am propus şi care cuprinde finanţarea celor 8 spitale regionale. Am promovat şi un proiect în acest sens care stă „băltit” la Parlament de foarte multă vreme”, a mai spus deputatul PMP.

Marius Paşcan a mai arătat că PMP susţine în continuare necesitatea unei rectificări bugetare participative şi are un proiect care „zace” la Parlament privind votul prin corespondenţă şi online, ca alternativă la actuala situaţie de criză sanitară şi pandemică.

Liderul PMP a mai apreciat că desfăşurarea online a lucrărilor parlamentare este un pas pozitiv, dar reprezintă şi un risc privind procedurile şi şedinţe prelungite.

„Vom continua sesiunea parlamentară prin sesiunea extraordinară.(…) Lucrurile ne împing astăzi la o existenţă în zona online, către spaţiul virtual, către digitalizarea României, păşim cu ritm alert, descoperim, promovând, inovând (…), este un lucru bun. Digitalizarea este o şansă pentru România şi o prioritate la nivelul UE şi este un pas pozitiv în această perspectivă. Doar că, fiind împinşi în mare viteză şi pe fondul acestei crize pandemice, reprezintă totodată şi un risc în ce priveşte procedurile, regulile birocratice legate de documente. S-au prelungit şedinţe la nesfârşit, s-au prelungit sesiuni şi uneori nu este eficient.(…)Apar şi sincope, apar şi lucruri neclare şi multe proceduri greoaie. Practic, digitalizarea ar trebui să scurteze etapele, să ardă nişte etape birocratice, dar le prelungeşte, câtă vreme noi experimentăm în acest moment”, a mai spus Paşcan.