Cristian Diaconescu, solicitare de urgentă: Trebuie o lege anti-clan, acum!

Legea anti-clan

Prim Vicepreședintele PMP și candidat pentru Senat la alegerile parlamentare din 6 decembrie, Cristian Diaconescu, solicită adoptarea de urgență a unei legi „anti-clan” prin care să poată fi combătute eficient clanurile de interlopi. „O reglementare speciala prin care să se asigure cadrul legal necesar pentru o intervenție în forță a instituțiilor statului este necesară ACUM”

,,Ameninţarea infracţională a clanurilor este reală, gravă şi de durată.

De ani de zile, mii de români le cad victime. Structuri organizate, disciplinate şi cu ramificaţii transfrontaliere terorizează şi stăpânesc comunităţi întregi din România. Este o realitate pe care românii o simt pe pielea lor iar “statul ştie” de ani de zile. Sunt zone din ţară în care aceste grupări hotărăsc viaţa oamenilor, cine iese din sărăcie dacă “jură supunere”, cine are imunitate în faţa justiţiei, cine conduce politic şi care este preţul pe care îl plătesc “aleşii” pentru sprijinul electoral din partea grupărilor.

Iar încălcarea înţelegerilor se plăteşte scump. Frica şi neîncrederea în autorităţi se răspândesc exponenţial. De câte ori aţi auzit: nu se poate face nimic, sunt mână în mână. Nu o să schimb eu lumea!!!! Nu. Nu este laşitate. Este o formă de supravieţuire individuală în faţa unui flagel care scapă de sub control.

De aceea o reglementare specială prin care să se asigure cadrul legal necesar pentru o intervenţie în forţă a instituţiilor statului este necesară ACUM.

Orice persoană care dobândeşte, prin mijloace de crimă organizată, direct sau indirect, un folos patrimonial sau un beneficiu de orice fel, va trebui să răspundă penal şi civil. Traficul de droguri sau persoane, spălarea de bani, extorcarea, şantajul, înşelăciunea, frauda, contrabanda, afacerile ilegale, crima, vătămarea corporală şi altele – comise în sistem de clan, bandă, grup infracţional organizat presupun un tratament judiciar distinct, agravant faţă de reglementarea actuală a fiecărei infracţiuni.

De multe ori organizarea unor persoane în grupări specializate în comiterea de infracţiuni este greu de dovedit. Este sancţionat cel care comite direct infracţiunea și care îşi asumă întreaga responsabilitate privind fapta, comanditarii scapând de răspundere în schimbul tăcerii executantului care, la rândul lui, beneficiază, pe perioada executării pedepsei, de ajutor pentru familie.

În această perioadă critică, datorită pandemiei, vulnerabilizarea societăţii a crescut exponenţial. Oportunităţile crimei organizate devin semnificative, profitând de problemele economice uriaşe cu care se confruntă oamenii. Este necesară o intervenţie categorică, fiind în discuţie siguranţa cetăţeanului, confruntată cu pericole iminente.