PMP solicită îndeplinirea criteriilor de aderare a României la zona euro

Cristian Diaconescu, președintele PMP:

“PMP atrage atenția Guvernului că România, în ultimii ani, s-a îndepărtat tot mai mult de criteriile de aderare la zona euro comparativ cu Bulgaria, care în luna iulie a anului trecut a fost admisă, împreună cu Croaţia, în anticamera euro și va adera la moneda unică începând cu 1 ianuarie 2024.

Îndeplinirea criterilor de aderare la euro însemnă că țara respectivă este consolidată economic și financiar fără a fi nevoită să opereze ajustări semnificative ale cheltuielilor, veniturilor sau deficitului bugetar cu efecte destabilizatoare din punct de vedere economic sau social. Din păcate, în România s-a folosit dublu limbaj privind aderarea României la zona euro. De la nivelul Guvernului s-au făcut declarații încurajatoare privind aderarea României la euro, dar pe de altă parte, începând cu 2015, s-au luat măsuri fiscal-bugetare care au avut ca efect îndepărtarea de acest obiectiv. Culmea demagogiei Guvernului din 2019, privind aderarea la zona euro, a fost înființarea Comisiei Naționale formată din reprezentați ai Guvernului, BNR-ului, Academiei Române și ai mediului universitar, având ca obiectiv pregătirea României pentru a adera în 2024 la zona euro. Așa de bine a fost pregătită România, că în 2019 a intrat în procedura de deficit excesiv. Dacă adăugăm la acest tablou criteriile referitoare la stabilitatea preţurilor, soliditatea finanţelor publice, stabilitatea cursului de schimb şi convergenţa ratelor dobânzilor pe termen lung devine și mai clar că zona euro e pentru România un vis aproape imposibil de îndeplinit sub egida unor guvernanți incapabili de politici economice viabile.

În prezent țara noastră nu are nici măcar un calendar clar de aderare la zona euro, chiar dacă de-a lungul timpului mai marii țării au avansat mai multe date pentru trecerea la moneda euro.

Rezultatul? Suntem din nou primii de la coadă, ruda săracă ce nu e capabilă sa își stabilească ținte clare și să le și ducă la îndeplinire.

PMP solicită actualului Guvern ca principalul obiectiv privind implementarea PNRR să fie îndeplinirea criteriilor de aderare a României la zona euro.”