Coaliţia penalilor conduce România pe blat cu PNL

România este cunoscută ca fiind campioană la capitolul corupţie. Şi este condusă, cum altfel, tot de penali.

Avem o coaliţie de guvernare formată din penali şi din susţinători ai acestora. Şi care vrea să ne pricopsească cu eticheta de “oaia penală a Europei”.

O coaliţie pentru care interesul naţional coincide cu interesul penal de a scăpa de justiţie, după ce a furat şi jefuit bugetele ţării ca în codru. Şi un guvern care a numărat sau numără nu mai puţin de 14 penali.

Cam asta este ce oferin noi investitorilor şi partenerilor euroatlantici: o ţară condusă de penali.

PSD are 50 de lideri, premier, şef de partid, parlamentari, şefi de Consilii Judeţene, primari de mari municipii cu doasare penale, sau direct în puşcării (Victor Ponta, Liviu Dragnea, Dan Sova, Darius Valcov, Ecaterina Andronescu, Dan Nica, Adrian Severin, Adrian Năstase, Viorel Hrebenciuc, Radu Mazăre,  Nicusor Constantinescu,  Bunea Stancu, Marian Vanghelie, , Gheorghe Nichita,  Mircea Cosma, Vlad Cosma, , Adrian Duicu,  Ilie Sârbu, Miron Mitrea,  Ioan Adam, Ion Prioteasa, Ristea Priboi, Cristinel Bîgiu, Tudor Pendiuc, Mârza Gavril, Constantin Nicolescu, Cătălin Voicu, Niculae Bădălau, Ion Stan, Nicolae Vasilescu, Florin Pâslaru,  Constantin Boscodeala, etc.)

UNPR are în jur de 10 lideri cu probleme penale (Gigi Nețoiu,  Antonie Solomon, Marius Isăilă, Ionel Agrigoroaei,  Şerban Mihăilescu,  Marin Anton, Mario Ernest Caloianu, Titi Holban, Valerian Vreme,  Lucian Iliescu)

Şi generalul Gabriel Oprea este acuzat de presă că şi-ar fi plagiat lucrarea de doctorat, şi a condus 3-4 doctorate, şi ele plagiate.

ALDE, fiind mai mic şi de curând apărut are mai puţini penali (Gheorghe Coman, Ion Diniță)

Aceasta e coaliţia penalilor care conduce România şi face din ţara noastră oaia neagră a Europei.

Ca şi cum n-ar fi fost de ajuns, această coaliţie face blat cu falsa opoziţie, PNL, ori de câte ori are ocazia.

Nu că PNL n-ar avea şi el proprii penali, vreo 45 la număr. Dar se pretinde a fi partid de opoziţie. Ce opoziţie face?

  1. Moţiunea de cenzură

 Anunţată cu surle şi trâmbiţe, moţiunea de cenzură depusă de liberali nu are mari şanse să treacă.

Liberalii nu fac nici un efort în acest sens. Se prefac că negociază cu celelalte partide din opoziţie, sau nu negociază de loc.

Toată scena politică ştie că liberalii n-au niciun interes să vină la guvernare, când în timpul rămas până la alegeri n-au timp  să se obişnuiască nici cu clădirile ministerelor şi instituţiilor și vor deconta moștenirea PSD.

Şi atunci, în interes de partid, lasă ţara pe mâna Coaliţiei Penalilor, s-o termine de tot.

Ideea că actuala guvernare are succese economice e dată doar de cifre. În rest, nu creşteri de salarii şi pensii, (doar la demnitari), nu autostrăzi, nu apă şi canalizare în mediul rural, nu infrastructură de irigaţii, nu spitale noi, nu trenuri de mare viteză, nu drumuri judeţene decente, etc. Dar nici toalete în şcoli?

În plus, guvernul penalilor a împrumutat 19 miliarde euro în ultimii 4 ani. Unde-s banii, Victore?

Legea votului prin corespondenţa

 S-a ales praful şi de acest proiect aşteptat de românii din diaspora. Scenele de groază, din noiembrie 2014 se vor repeta şi în 2016.

Preşedintele comisiei pentru votul prin corespondenţă, în loc să-şi ducă la bun sfârşit mandatul, a ales să demisioneze şi să lase baltă comisia.

Mai mult, în comisia responsabilă de acest proiect s-a dat un vot negativ. Iată lista ruşinii, a celor care se  opun votului prin corespondenţă: Toma Ion – PSD,  Deneș Ioan – PSD, Chiriac Viorel – PSD, Purec Ion-Simeon – PSD, Lazăr Sorin Constantin – PSD, Cotescu Marin Adrănel – PNL, Cristina Ioan – PNL, Luchian Dragoș – PNL, Bălu Marius – PNL, Pâscan Emil Marius – PNL, Klarik Laszlo Attila – UDMR.

Se vede clar blatul PSD-PNL.

Aşa că, timpul rămas până la 1 noiembrie, un an înaintea alegerilor parlamentare, este prea mic să se mai poată rezolva ceva.

Coaliţia penalilor, pe blat cu PNL, după ce a respins în decembrie 2014 initiativa deputatului Eugen Tomac, a terminat definitiv acest proiect important.

Legea alegerilor locale

Deşi foarte multe voci, inclusiv din societatea civilă, au arătat că alegerea primarilor într-un singur tur este antidemocratică, pentru că ar conduce la victorii ale unor candidaţi cu 18-20%, PSD-UNPR-PNL şi-au văzut de interesele de partid şi au votat voioşi legea alegerilor locale.

Nici preşedintele Iohannis n-a avut nimic de zis, fiind în joc interesele PNL.

Blat pe Legea Alegerilor Parlamentare

PSD-UNPR-PNL şi-au dat mâna pentru respingerea rezultatului referendumului popular privind parlamentul unicameral şi 300 de parlamentari. Această majoritatea ad-hoc a decis ca voinţa populară nu trebuie respectată, pentru că, nu-i aşa, poprul e “prost”, nu ştie ce votează.

Alocarea a doar 6 locuri în parlament, pentru 3,5 milioane de români aflaţi în diaspora, este de asemeni o dovadă de blat PSD-UNPR-PNL. După ce au fost lipsiţi de dreptul de a munci în ţară, lângă familiile lor, românii din diaspora sunt lipsiţi acum şi de dreptul elementar, constituţional, de a fi reprezentaţi în Parlamentul României.

Nici preşedintele Iohannis nu s-a deranjat să atace legea la CCR, în ciuda faptului că există decizii ale CCR care obligă instituţiile să respecte voinţa populară.

Primarul interimar la Bucureşti

Deşi PNL are PNL 23 Consilieri Generali, PSD 17, UNPR 2, Consiliul General a votat un Primar Interimar General de la UNPR, care are doar 2 voturi, pe dl Stefanel Dan Marin.

Interesul de partid al PNL, nu şi al bucureştenilor, a fost acela de a nu face ordine în moştenirea lăsată de Oprescu, pentru a nu se compromite înainte de alegeri. Şi a lăsat Bucureştiul pe mâna unui novice.

Se vede clar blatul PSD-UNPR-PNL.

Blatul PSD-PNL în teritoriu

În multe Consilii Judeţene şi Locale majoritatea care face jocurile este formată din PSD şi PNL. (Constanta, Targu-Jiu, Iaşi, Cluj, Timişoara, Brăila, Prahova, Bârlad, etc)

Multe dintre instituţiile deconcentrate, direcţii judeţene, agenţii, sunt conduse de liberali, care n-au fost schimbaţi din funcţii de către actuala coaliţie a penalilor. Oare de ce?

Se vede clar blatul PSD-PNL

Blat la salvarea parlamentarilor penali

Toate cererile DNA, de urmărire penală a unor parlamentari , s-au lovit de votul majoritar al PSD şi PNL. (Laszlo Borbely, Chitoiu, Vosganian, Dan Sova, etc.)

  1. Blatul PSD-PNL la proiecte legislative importante

Alegerea şefului SIE, de la PNL, majorarea salariilor demnitarilor, pensiile speciale ale parlamentarilor, Codul Fiscal, sunt exemple de legi care au beneficiat de blatul Coalitiei cu PNL.

Cel mai grav, toate iniţiativele de modificare a legilor penale, în sensul amputării justiţiei, s-au bucurat de sprijinul concertat al PNL şi PSD, amintind de marţea neagră.

Interesele electorale ale PNL  impun acestui partid rămânerea la guvernare a coaliţiei penalilor condusă de Ponta, Dragnea, Oprea, pentru a profita de erorile şi greşelile acestora la alegerile din 2016. Despre interesele României şi ale românilor, numai de bine, în vorbe, nu şi în fapte.

 

 

 

Departamentul de Comunicare al PMP
23 septembrie  2015

Opinia dvs.