Comunicat: Guvernul Cioloș nu este capabil să rezolve problema plagiatelor

Comunicat de presă
Guvernul Cioloș nu este capabil să rezolve problema plagiatelor
Revenim asupra acestei probleme pentru că se agravează de la o zi la alta şi este emblematică pentru neputinţa  guvernului Cioloș de a rezolva problemele importante ale ţării.

Recenta „pasare” în ograda universităţilor a responsabilităţii sancţionării plagiatelor nu a dus, cum anticipam, la soluţionarea problemei.

Cum să crezi că universităţile, precum Academia de Științe ale Securității Naționale (ASSN), înfiinţată de Gabriel Oprea, decide să-şi terfelească numele prin auto devoalarea plagiatelor pe care le-a patronat?

În plus, numeroase aspecte legislative au fost lăsate în aer de către recenta OUG emisă de guvern.

-Titlurile de doctor emise de şcolile doctorale din universităţi au fost validate prin Ordin de Ministru, şi tot un Ordin de Ministru le poate retrage.
-Diplomele de orice fel, odată intrate în circuitul civil,  pot fi anulate doar prin hotărâre judecătorească, dacă nu se schimbă legea.
-Cine sesizează suspiciunea de plagiat asupra unei teze de doctorat, dacă nu sunt publice?

Până de curând ministrul Curaj primea un salariu consistent de la Academia de Științe ale Securității Naționale, cea mai „darnică” în doctorate plagiate şi este un om de bază al sistemului generat de către Ecaterina Andronescu.

Să fie acesta motivul pentru care a ales să îngroape chestiunea plagiatelor?

Iată soluţiile posibile pe care încă le poate adopta guvernul Cioloș, dacă ministrul Curaj nu  are curaj:

·        Să menţină Consiliul Naţional de Etică numind specialişti de notorietate  internaţională, recunoscuţi pentru integritatea lor, neafiliaţi politic.
·        Să publice imediat listele cu toţi demnitarii care au obţinut doctorate, împreună cu numele conducătorilor de doctorat şi a referenţilor care au confirmat autenticitatea tezelor de doctorat.
·        Publicarea imediată a tuturor tezelor de doctorat ale demnitarilor, pentru a putea fi evaluate de către personalităţi neutre.
·        Clarificările legislative necesare pentru retragerea titlurilor doctorale obţinute prin frude.
·        Obligarea, prin lege, la restituirea către bugetul de stat a sumelor încasate pe baza unor doctorate fraudate.

Până la urmă premierul Cioloș este responsabil de activitatea întregului guvern, şi acest prim eşec în guvernare va atârna greu la vremea bilanţului, mai ales că a decis să stea la masă cu un plagiator dovedit de specialişti, Petre Tobă.
Unde sunt promisiunile de transparență, lupta anicorupție, onestitate şi corectitudine?
Departamentul de Comunicare al Miscarii Populare

07 februarie 2016

Opinia dvs.