Conferință de presă PMP Brașov 29 octombrie

Conferință de presă dedicată prezentării candidaților PMP din jud. Brașov, susținută de președintele executiv al PMP, Valeriu Steriu.
Candidații aflați la prezidiu:
– Economistul Gabriel Antohe – deschide lista pentru Senat
– Luminita Adam ocupă primul lor în cursa pentru obținerea unui nou mandat la Camera Depuraților, urmată de Mihai Costel, viceprimarul Braşovului.
„La aceste alegeri ne propunem să avem un scor foarte bun, care să ne permită să ne menținem ca a treia forță politică în Parlament. Ne-am propus să obținem un număr de peste 40 de deputați și senatori, care să reprezinte cu cinste comunitățile care îi trimit în Parlament. Avem liste de candidați complete în toate județele, care sunt deschise atât de personalități de la nivel central, cât și personalități locale”, a spus Valeriu Steriu.
El i-a menționat printre candidați pe Luminița Adam, care deschide lista pentru Camera Deputaților la Brașov, în prezent deputat, și pe Gabriel Antohe, care deschide lista la Senat.

Steriu a adăugat că în alegerea candidaților s-a mers pe recomandarea președintelui PMP, Traian Băsescu, de a fi selectați oameni care au reușit să arate ceva în anii trecuți.

Opinia dvs.