Delegație PMP prezentă la reuniunea a aleșilor republicani americani

O delegație a PMP, formată din președintele executiv, deputatul Eugen Tomac, senatorul Vasile Cristian Lungu și Sorin Roiban, coordonator al Romanian GOP din SUA, s-a aflat în aceste zile la CPAC-2018 la Washington, la invitația  lui Matt Schlapp, presedintele al American Conservative Union

Conservative Political Action Conference este o reuniune a aleșilor republicani americani precum și a republicanilor invitați din alte colțuri ale lumii, organizată de American Conservative Union. Conferința a fost fondată în 1973, de către ACU și Young Americans for Freedom și este dedicată întrunirii conservatorilor.
Conferința include invitați de seamă precum președintele SUA Donald Trump, vicepreședintele Mike Pence și senatorul Ted Cruz (R-TX), fost candidat la președinția SUA. Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a prezentat, intr-un discurs de o ora jumate, viziunea sa asupra destinului țării pe care o conduce.
În cadrul discuțiilor reprezentanților PMP cu congresmani americani s-a amintit despre importanța Parteneriatul strategic pentru secolul XXI dintre România și Statele Unite, despre situația politica din Europa Centrală și de Est, problematica imigranților din Europa, noile amenințări de securitate precum anexarea Crimeei dar și despre dezbaterea din România cu privire la definirea familiei, conservatorii americani precizând că familia trebuie menținută în forma ei tradițională.
Reprezentantii PMP au arătat că formațiunea pe care o reprezintă, are la bază o doctrină creștin-democrată și împărtășeste același punct de vedere cu privire la subiectul privind definirea familiei precum republicanii din Congresul Statelor Unite ale Americii.
Conferința dureaza cinci zile și se va încheia cu acordarea premiilor CPAC. Unul dintre premianți, de-a lungul timpului, a fost Tea Party Movement.

Lasă un comentariu