Deputat Cătălin Cristache: Războiul din PSD este o luptă între Troţki şi Stalin

 

Deputat Cătălin Cristache: Războiul din PSD este o luptă între Troţki şi Stalin.
PSD să lase România în pace şi să meargă tăcut spre lada de gunoi a istoriei

 

Războiul din PSD, între grupare Dragnea şi gruparea Firea – Bădălău – Stănescu – Neacşu, este doar o confirmare a faptului că istoria se repetă. Mai ales când vine vorba de Partidul Comunist. Avem de-a face cu o luptă la fel de surdă pentru putere ca aceea dintre Stalin şi Troţki, cea între bolşevici şi menşevici, între Hruşciov şi Malenkov, între Gheorghiu-Dej şi Chişinevschi şi Miron Constantinescu, între Ceauşescu şi Alexandru Drăghici.

La comunişti, nimic nu se schimbă: ei se luptă între ei pentru a stăpâni partidul şi astfel a silui ţara pe care o conduc. Nu-i interesează în niciun fel efectele pe care războiul pentru putere le produce asupra ţării.
Dovada cea mai bună că Firea, Stănescu şi Bădălău sunt făcuţi din acelaşi aluat otrăvit ca Dragnea stă în aşa-zisele propuneri pe care le fac „pentru partid şi pentru ţară”: 1. Să o pună pe Viorica Vasilica Dăncilă şef peste PSD. Cu alte cuvinte, să promoveze politic cel mai incompetent Prim-ministru din istoria României. 2. Doresc să continue asaltul asupra statului de drept, prin promovarea unei politici de distrugere a Justiţiei. 3. Susţin în continuare cârdăşia mizerabilă cu partidul lui Tăriceanu, un fost liberal sedus de comunism la bătrâneţe. 4. Vor alocarea discreţionară a resurselor către administraţiile locale conduse de PSD.

E clar ca lumina zilei că nu din PSD va veni soluţia la criza politică, instituţională, morală şi chiar economico-socială prin care trece România. Singura cale de ieşire la liman este ca partidele de Opoziţie (PNL şi USR) să se ralieze demersului PMP de a iniţia o moţiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Viorica Vasilica Dăncilă. Dacă aşteptăm să vedem fumul alb care iese din CEx-ul PSD, în speranţa că hienele se vor fi devorat între ele şi nu va mai rămâne nimic, atunci nu respectăm istoria. Acum este momentul acţiunii pentru a scăpa ţara de dezastrul reprezentat de PSD.

Ca pas următor căderii Guvernului, este nevoie de o largă consultare politică, iniţiată de Preşedintele Iohannis, privind desemnarea unui executiv asumat politic care să conducă ţara până la alegerile din 2020. Executivul are ca obiective majore împiedicarea măsurilor pro-ciclice care frânează economia şi cresc pericolul unei noi crize economice.

Suplimentar, este nevoie de promovarea unor proiecte de legi privind legislaţia electorală care să împiedice un partid ca PSD să mai exercite acest tip de control dictatorial asupra României. Asta înseamnă revenirea la alegerea primarilor în două tururi de scrutin începând cu 2020.

Dacă partidele de Opoziţie nu înţeleg nici în acest moment că singura soluţie este Unitatea şi acţiunea concretă, coerentă împotriva PSD, şi aşteaptă ca viitorul lider al social-democraţilor să fie mai moderat, atunci ne merităm soarta să fim conduşi de nişte impostori agramaţi şi incompetenţi, însetaţi însă de putere.

Deputat Cătălin Cristache,
Vicepreşedinte al Partidului Mişcarea Populară

Lasă un comentariu