Deputatul Cătălina Bozianu, preşedintele PMP Prahova – amendament la Legea Bugetului de Stat pe anul 2017

img_4523
”În campania electorală pentru alegerile locale, contracandidaţii mei de la PSD, PNL sau ALDE la funcţia de primar al Municipiului Ploieşti, le promiteau oamenilor, în schimbul votului, construirea unui spital de pediatrie în oraş. Nu era prima dată, s-a mai întâmplat şi în 2008, şi în 2012. Ca de obicei, alegerile au trecut, promisiunile s-au uitat, iar spitalul nu s-a făcut niciodată.
Eu am refuzat să intru în acest joc al promisiunilor mincinoase. Ştiam, ca şi contracandidaţii mei, că un asemenea proiect nu poate fi realizat doar din resursa proprie a administraţiei locale şi că nu mă pot angaja la aşa ceva. Ar fi însemnat să-i mint pe oameni. N-am făcut-o. Celor care mă întrebau, pe străzile şi prin pieţele Ploieştului, ce am de gând să fac în privinţa spitalului de pediatrie, le-am spus deschis că, indiferent dacă ies sau nu primar, mă voi bate la Bucureşti pentru ca acest proiect să se realizeze.
Astăzi, ca deputat, am această posibilitate. Voi depune, de aceea, un amendament la Legea Bugetului de Stat pe anul 2017, pentru alocarea a 25 de milioane de euro din fondurile Ministerului Sănătăţii, în scopul finanţării proiectului de construire, la Ploieşti, a unui spital de pediatrie cu 150 de paturi

Opinia dvs.