Deputatul  Constantin Codreanu a depus o serie de amendamente la Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017

 

Codreanu PMP

Deputatul Constantin Codreanu a depus, joi, 2 februarie 2016, un număr de 14 amendamente la Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017. Majoritatea amendamentelor vizează proiecte destinate Ministerului Afacerilor Externe, întrucât, apărarea drepturilor, libertăţilor şi demnităţii românilor de pretutindeni reprezintă o prioritate majoră pentru parlamentarul Constantin Codreanu.

Pornind de la constrângerile bugetare ale Ministerului Afacerilor Externe, amendamentele propun alocări de sume pentru extinderea reţelelor consulare prin înfiinţarea unor birouri consulare în zona Timocului, în vederea conservării patrimoniului cultural specific şi în Manchester, Marea Britanie, în baza creșterii volumului de servicii consulare solicitate de către comunitatea românească. Se cere alocarea de sume pentru dezvoltarea cadrului strategic și operațional al domeniului Diaspora, Migrație și Dezvoltare, prioritate strategică Diaspora “2025”, care presupune protejarea și susținerea membrilor diasporei, organizarea evenimentelor dedicate diasporei, implementarea programelor de menținere a identității naționale dedicate diasporei. O altă propunere se referă la alocarea sumei necesare privind continuarea procesului de deschidere a Institutului Cultural Român Kiev şi a Institutului Cultural Român Moscova.

De asemenea, amendamentele propun majorări de sume în vederea dezvoltării unui cadru de consultare eficient cu reprezentanţi ai IMM-urilor din România, pentru adoptarea unor acţiuni externe şi colaborarea cu întreprinzătorii români din ţările europene.

În ceea ce priveşte Republica Moldova, deputatul Constantin Codreanu a solicitat suplimentarea bugetului pentru completarea personalului consular, întrucât reducerea taxelor consulare de la 1 februarie 2017, va afecta activitatea misiunilor diplomatice. O altă prioritate regăsită în amendamente este alocarea sumei, în vederea susţinerii Protocolului de colaborare între Ministerul Educaţiei Naţionale și Cercetării Ştiinţifice din România și Ministerul Educaţiei din Republica Moldova. Pe lângă acestea, se solicită continuarea procesului de consolidare durabilă a relaţiei cu Republica Moldova prin derularea programelor de asistenţă.

“Ţine de responsabilitatea tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenenţa la un partid politic, să susţină respectivele amendamente, întrucât datoria României este de a sprijini comunităţile istorice, diaspora economică şi Republica Moldova. Prin amendamentele ce vizează R. Moldova vreau să demonstrez, o dată în plus, necesitatea apropierii consistente, constante și consecvente de România”, a declarat deputatul PMP, Constantin Codreanu.

Parlamentarii PMP au depus în total un număr de 324 de amendamente la Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017. Acestea vizează programele naţionale finanţate de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, parlamentarii PMP fiind preocupaţi de dezvoltarea infrastructurii de transport şi a utilităţilor publice în judeţele pe care le reprezintă, dar şi solicitări care se referă la Diaspora.

DEPUTAT,
Constantin CODREANU

Descarcati comunicatul de presa

Opinia dvs.