Lungu: Ordonanţă doar pentru grațierea unor pedepse

cristi-lungu-gasckjgasdvc„În această dimineață (n.r. miercuri dimineaţa), în jurul orei 1,20, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanţa de urgenţă a guvernului Grindeanu privind modificarea Codului Penal și a Codului de Procedură de Penală. Aceste acte normative nu au fost pe ordinea suplimentară a guvernului anunțată pentru ziua de marți. Potrivit textului ordonanţei o parte a efectelor au intrat deja în vigoare, iar unele prevederi se vor aplica peste 10 zile. Modificările au fost făcute printr-o ordonanță deși guvernul este susținut de o largă majoritate PSD-ALDE în Parlament, iar aceste modificări puteau fi făcute printr-o lege dezbătută în mod public și votată de parlamentari. Doar pentru grațierea unor pedepse s-a ales varianta unui proiect de lege. Mă voi alătura demersurilor prin care parlamentarii opoziției contestă ordonanța  prin orice mijloace care ne stau la îndemână”, spune proaspătul senator de Sălaj, Vasile Cristian Lungu.

Opinia dvs.