Migraţia extracomunitară

6.2. Migraţia extracomunitară


Migraţia internațională a devenit una dintre trăsăturile de bază ale globalizării, fiind o oportunitate majoră pentru dezvoltare. În acelaşi timp, migraţia este o provocare pentru guverne, care au obligaţia ca, prin reglementări naţionale, să garanteze menţinerea valorilor culturale şi sociale ale popoarelor din ţările de destinaţie, dar şi coeziunea socială a comunităţilor din ţara de destinaţie.

Altfel spus, o migraţie controlată la nivelul Uniunii Europene şi la nivelul fiecărui stat membru este esenţială pentru a valorifica efectele pozitive ale migraţiei.

În ultimii zece ani, migraţia s-a dovedit a fi un fenomen pe care instituţiile europene şi naţionale nu l-au putut ţine sub control, drept pentru care a ajuns să fie o ameninţare la adresa tradiţiilor, valorilor culturale şi sociale specifice societăţii europene.

După boom-ul din 2015 – 2016, se pare că numărul migranţilor ilegali care intră în Uniunea Europeană s-a diminuat, dar situaţia este departe de a fi gestionată cu succes, având în vedere milioanele de migranţi de pe teritoriul UE care nu au locuri de muncă şi care refuză să se integreze în societate adesea neavând nici un fel de calificare.

Situaţia este cu atât mai dificilă cu cât în tabere organizate pe teritoriul Turciei se află aproximativ 4 milioane migranţi care aşteaptă oportunitatea de a pleca, în mod ilegal, spre state ale Uniunii Europene.

Trebuie însă ţinut cont de faptul că migranţii sunt, în primul rând, fiinţe umane şi, în mod inechivoc, deţinători ai drepturilor universale ale omului, pentru care demnitatea şi securitatea necesită o protecţie specifică şi specială.

Pentru găsirea soluţiilor de control a migraţiei ilegale, trebuie avut în vedere faptul că este o prerogativă a statelor în a decide cine poate intra, cine poate rămâne, cine poate munci şi cine trebuie expulzat de pe teritoriul național (vezi Art. 79 din Convenţia internaţională pentru protecţia tuturor muncitorilor migranţi şi a membrilor familiilor lor din 1990).

În egală măsură, migranţii trebuie să respecte legile, valorile culturale şi sociale ale comunităţilor din ţara de destinaţie şi să accepte ideea că trebuie să se integreze în societatea ţării de destinaţie, respectând-o şi însuşindu-şi valorile acesteia, plecând de la premisa că migrantul este cel care a optat să muncească şi să trăiască în ţara de destinaţie şi că nu l-a adus nimeni cu forţa (vezi Art. 34 din Convenția Internațională pentru protecția tuturor muncitorilor migranți și a membrilor familiilor lor din 1990).

Din respect pentru cei aproape 500 de milioane cetăţeni europeni, pentru istoria, cultura şi valorile care au făcut din Uniunea Europeană o organizaţie a păcii şi prosperităţii, oamenii politici responsabili nu pot accepta ca, la adăpostul formulei „politically correct”, Uniunea Europeană să se transforme într-o uriaşă moschee.


Parlamentarii PMP vor propune un proiect de directivă sau de regulament al UE, valabil pentru toate statele membre, care să reglementeze condiţiile de acordare a dreptului de şedere şi de muncă, precum şi a obligaţiilor migranţilor de integrare în societăţile europene, în deplin respect pentru valorile şi credinţa acestora.

Regulamentul sau directiva va stabili şi condiţiile de expulzare de pe teritoriul Uniunii Europene a migranţilor care refuză să se integreze în câmpul muncii, comit infracţiuni repetate sau refuză să accepte tradiţiile, cultura şi obiceiurile creştine specifice Europei.