Mișcarea Populară București sprijină candidatura Bucureștiului la titlul de Capitală Culturală Europeană

COMUNICAT DE PRESĂ

Mișcarea Populară București sprijină candidatura Bucureștiului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021

Mișcarea Populară București, prin consilierii săi generali, dar și prin toate personalitățile vieții culturale bucureștene care fac parte sau care simpatizează Mișcarea Populară, va susține pe toate căile obținerea nominalizării Bucureștiului drept Capitală Culturală Europeană 2021.  “Le cer și celorlalți consilieri generali, precum si executivului Primariei Capitalei, să renunțe la gândirea de tipul “mie ce-mi iese la afacerea asta” și să contribuie real la succesul acestui demers. Este o oportunitate extraordinară pentru ca Bucureștiul să se poată dezvolta atât din punct de vedere al infrastructurii culturale, cât și al celei arhitectonice. Avem multe lucruri de oferit Europei și europenilor.“, a punctat președintele Mișcării Populare București, Cristian Petrescu.
Îi recomandăm primarului general interimar să renunțe la racolarea artiștilor în propriul partid și să facă tot posibilul pentru implicarea acestora în campania pentru obținea acestei nominalizări. Așa poate dovedi că se gândește cu adevărat la bucureșteni și nu doar la propriul interes.

Pe www.miscareaculturala.ro veți putea urmări în curând toate noutățile și eforturile noastre legate de acest proiect. Hai București!

Biroul de Presă
Mișcarea Populară București

Opinia dvs.