Moțiunea PMP – Guvernul Dăncilă, între reprimarea protestatarilor și uciderea porcilor

MOȚIUNE DE CENZURĂ

 

Guvernul Dăncilă, între reprimarea protestatarilor și uciderea porcilor

Domnule Președinte al Senatului,
Domnule Președinte al Camerei Deputaților,
Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Doamnă prim-ministru,
Domnilor miniștri,

România a trecut prin momente dificile din 2016 încoace, în timpul celor trei guverne PSD-ALDE, dar acțiunile sau inacțiunile Guvernului Dăncilă din vara acestui an ar putea arunca România în haos. Niciodată nu s-a întâmplat, până la doamna prim-ministru Dăncilă, ca un executiv să facă mai mult rău românilor, adică în timp ce membrii cabinetului erau plecați în vacanță față de perioadele în care aceștia erau în exercițiul funcțiunii.
Vara anului 2018 a fost marcată de două evenimente care vor fi consemnate ca puncte de cotitură în istoria României: reprimarea violentă a protestelor din 10 august și instalarea în România a pestei porcine africane. Împreună, cele două întâmplări demonstrează deteriorarea democrației și a calității guvernării în România.
Liderul principalului partid de guvernământ, Liviu Dragnea, mizează pe o strategie de diluare a responsabilității, aruncând vina pe „Acarul Păun” de la Prefectură și Jandarmerie, în cazul protestelor, sau pe forțe oculte, provenite din Rusia sau chiar din UE, în cazul pestei porcine africane.
Cum aproape toți membrii Guvernului Dăncilă, inclusiv prim-ministrul și ministrul de interne, au plecat în concediu de odihnă de teama așa-zisei „lovituri de stat” ce urma să fie orchestrată în 10 august, nu mare ar fi mirarea să aflăm că, până la urmă, Petre Daea, ministrul Agriculturii, ar fi ordonat jandarmilor să folosească gazele lacrimogene și să intervină cu violență asupra manifestanților pașnici pentru a stabili ordinea publică. La fel cum ne așteptăm să ni se spună că de extinderea catastrofală a epidemiei de pestă porcină africană în țara noastră ar fi responsabil Nicolae Burnete, fostul ministru al Cercetării și Inovării, proaspăt demisionar, care nu a reușit să descopere un vaccin salvator, cu care să revoluționeze medicina veterinară.
Am ajuns să dezbatem o nouă moțiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă – sau a Guvernului Dragnea 3, deoarece incompetența, complicitatea și ticăloșia politică a actualului executiv sunt pe cale să conducă România fatalmente spre criză și să distrugă în totalitate ultimele fărâme de încredere ale cetățenilor în politică și în instituțiile statului. Pe fond, situația politică, economică și socială din România s-a degradat grav, o guvernare iresponsabilă a generat o permanentă conflictualitate, incapacitate managerială, și i-a ostilizat pe români, i-a radicalizat și îndreptat pe unii împotriva celorlalți, tocmai în anul aniversar al unirii națiunii române, al Centenarului Marii Uniri.

Doamnă prim-ministru,

Meritați să plecați! Ați demonstrat, zi de zi, că vă bateți joc de România și de cetățenii săi! Vă preocupă doar aservirea Justiției și a tuturor instituțiilor statului de către puterea politică, precum și modificarea legislației, care ajunge să-i protejeze prioritar pe infractori. În programul de fond al guvernării, ați stabilit de fapt să vă scăpați proprii penali politici de pedepsele cu închisoarea și să vă umpleți buzunarele prin afacerile veroase ale clientelei de partid care spoliază bugetul de stat.
Astăzi, nici măcar nu vorbim doar despre deprecierea situației economice a României, ci, în ansamblu, despre măsurile populiste care ne expun şi mai mult în faţa unei posibile crize economice. Suntem conștienți că se repetă scenariul din perioada 2007-2008 (guvernarea Tăriceanu) – cu un deficit bugetar mare, cheltuieli nejustificate, investiţii puţine, inflaţie astronomică, bulă imobiliară şi supraexpunere în ceea ce priveşte creditarea.
De această dată nu numărăm virgule, ci animale sacrificate și fermieri împinși la faliment de pesta porcină africană, aflați la limita supraviețuirii. Nu numărăm greșeli gramaticale, incoerență sau greșeli de exprimare, ci victime ale represiunii violente a Jandarmeriei din 10 august 2018. Pe acest tip de numărătoare, fără nicio îndoială ar trebui să plecați cât mai curând de la Palatul Victoria!

Stimați colegi,
Guvernul Dăncilă este toxic pentru România! „Îndrăznește să crezi” că iresponsabilitatea acestei guvernări, incompetența și neputința au aruncat România în cea mai mare criză cu care agricultura românească s-a confruntat după cel de-al Doilea Război Mondial. În cazul epidemiei de pestă porcină africană, nici Grindeanu, nici Tudose, nici Dăncilă, nici ANSVSA (aflată în subordinea directă a premierului) şi nici Daea n-au făcut nimic, în afară de a ridica „habarnist” din umeri. Toți au dat dovadă că au șoriciul gros și sunt părtași, de fapt, pe fondul „apocalipsei” porcine, la o afacere profitabilă de partid.
Guvernul României a fost avertizat, încă din februarie 2017, printr-un raport scris al experţilor Comisiei Europene, că nu se respectă normele sanitar-veterinare pentru a preveni pesta porcină africană. Experţii Comisiei Europene cereau măsuri urgente pentru a preveni epidemia şi pagubele uriașe, predictibile încă de atunci pentru zootehnie şi industria alimentară.
Deși primele informații cu privire la epidemia de pestă porcină africană erau cunoscute de autoritățile din România de aproape un an și jumătate, statul nu a făcut nimic până când fiul lui Liviu Dragnea a reușit să-și vândă porcii din propria fermă. Cei care au avut informații din timp, au vândut suinele și și-au salvat afacerea. De exemplu, Romcip Salcia, ferma de creștere a porcilor aparținându-i lui Valentin Dragnea, care avea în iulie 2017 peste 13.585 de porci, a ajuns în prezent la aproximativ 3.000 de porci, după ce, vreme de un an, a abatorizat și vândut diferența. Cei care au aflat de pesta porcină pe cale oficială, ca noi toți, din anunțurile făcute de autorități în iunie 2018, și-au pus afacerile pe butuci. Carniprod Tulcea, de exemplu, avea 38.000 de porci în iulie 2017, și-a crescut efectivele la 48.030 în iulie 2018, iar toți porcii au fost incinerați la ordinul autorităților, afacerea fiind astfel falimentată.
Pesta porcină africană a fost transformată de autorități într-o afacere de familie. Sorin Paul Stănescu, nașul lui Dragnea Jr., vinde dezinfectanți instituțiilor statului pentru a combate epidemia de pestă porcină africană. Principalii clienți ai firmei acestuia sunt Direcțiile Sanitar Veterinare din subordinea Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, instituție condusă de Geronimo Brănescu, prieten și fost asociat cu Sorin Paul Stănescu. Pentru acești dezinfectanți, „Nașul” a încasat aproape 30 milioane de Euro.
Criza pestei porcine africane este cea mai bună demonstrație a faptului că Liviu Dragnea și acoliții săi guvernează România în interes personal, mai precis folosesc guvernarea pentru propria lor protecție penală și, evident, pentru profit. De ce credeți că nu se ia nicio măsură împotriva porcilor mistreți, când aceștia reprezintă o cale de răspândire a focarelor de infecție cu pestă porcină?! Pentru că Liviu Dragnea și foarte mulți dintre liderii actualei puteri politice dețin asociații și terenuri de vânătoare care trebuie protejate, indiferent de consecințe…
În ceea ce privește epidemia propriu-zisă, numărul focarelor de pestă porcină africană crește exponențial de la o zi la alta, 11 județe aflându-se în carantină la începutul lunii septembrie. Se vorbește despre sacrificarea a sute de mii de suine, iar televiziunile prezintă imagini înfiorătoare cu porci omorâți plutind pe Dunăre sau cu oameni în vârstă de la țară care plâng când autoritățile le confiscă animalele crescute cu atâta trudă în gospodării. În paralel, medicii veterinari se plâng că nu au resurse pentru analize de laborator în vederea depistării pestei porcine africane, și nici pentru a desfășura campanii de informare și prevenție pe această temă. Cea mai importantă problemă, pe care ministerul de resort ar fi trebuit să o aibă în vedere, este tocmai izolarea focarelor, astfel încât să nu ajungem în situația în care pesta porcină să se extindă și în micile gospodării, la agricultorii care își asigură subzistența din creșterea animalelor.
Un guvern responsabil s-ar fi îngrijit să aloce resurse financiare corespunzătoare pentru plata la zi a despăgubirilor pentru fermierii afectați. În loc să facă acest lucru, Guvernul Dăncilă a încercat să arunce responsabilitatea pe Președintele României, motivând prin fals că nu poate să dispună de bani, până când președintele nu deblochează rectificarea bugetară. Pe fond, președintele nu avizează evoluțiile, rectificările legate de agricultură, și nici pe cele privitoare la fondul de rezervă aflat la dispoziția executivului, un fond fatalmente falimentar, așa cum a recunoscut, în contextul discuțiilor despre gripa porcină africană, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.
În iulie 2018, Petre Daea, ministrul „metafizicii” agricole, a prezentat în Consiliul UE situaţia pestei porcine africane din România. El a afirmat că România nu se află la originea pestei porcine africane, ci a primit boala din Ucraina, iar apoi focarele s-au extins. În aceste condiţii, el a cerut ajutor financiar european pentru a compensa pierderile fermelor româneşti de porci. Avându-se însă în vedere existența raportului avertisment al Comisiei Europene, datat februarie 2017, România nu va putea beneficia de sprijin de la Uniunea Europeană. Deci va trebui să ne pregătim să plătim daune din bugetul românesc, și așa copleșit de stimularea unilaterală, aberantă a consumului, pe fondul îngropării investițiilor publice.
Incompetenţa actualului Guvern aduce pierderi de câteva sute de milioane de euro României. Este vorba de pierderi financiare uriaşe, care se vor resimţi atât în ceea ce priveşte funcţionarea în ansamblu a economiei, cât şi în zona socială, foarte mulţi români din mediul rural rămânând fără locuri de muncă sau fără animalele de care aveau nevoie pentru a trăi. Atragem atenția că există riscul unei crize sociale semnificative în mediul rural!
În plus, maniera dezastruoasă în care Guvernul a gestionat criza pestei porcine conduce la generarea unei neîncrederi totale în instituţiile statului. Oamenii, mai ales cei care trăiesc din agricultura de subzistenţă, au ajuns să creadă în toate teoriile conspiraţiei posibile, cum că pesta porcină ar fi o minciună și, de fapt, nici nu există. Asta se întâmplă şi cu largul concurs al PSD-iştilor din plan local, care alimentează ideea că UE vrea să le ucidă animalele pentru ca România să cumpere carne din import. Am auzit și o altă abordare a liderilor PSD din spectrul teoriilor conspiraționiste, și anume pe aceea conform căreia pesta porcină africană e o armă din spectrul războiului hibrid folosită de Rusia împotriva României, porcii infestați venind în țara noastră cu dedicație specială de la Vladimir Putin, via Ucraina.
Este evidentă inactivitatea criminală a instituţiilor statului (premieri, preşedinte ANSVSA, ministrul agriculturii), care au ignorat raportul avertisment al experților Comisiei Europene din 2017, raport care cerea măsuri obligatorii de prevenție. Aici nu mai poate fi vorba doar de incompetență, ci de o mare complicitate și ticăloșie politică, culmea, chiar pe fondul unui trend ascendent al industriei de creștere a porcilor din România. Dacă am rămâne doar la acest capitol al iresponsabilității, incompetenței și incapacității manageriale, ar fi argumentativ mai mult decât suficient pentru ca Guvernul Dăncilă, cel mai incapabil dintre toate guvernele Dragnea de până acum, să părăsească Palatul Victoria!

Stimată doamnă prim-ministru,
PSD-iştii realizează şi confirmă, prin conflictul de la Neptun, că există o uriaşă problemă ca urmare a represiunii Jandarmeriei din 10 august. Este cel mai fierbinte cartof cu putinţă, pe care colegii dumneavoastră de partid şi-l aruncă de la unul la celălalt. Din păcate pentru dumneavoastră, concediul de odihnă nu vă ajută să fiți absolvită de responsabilități. Cine minte? Gabriela Firea sau Carmen Dan?
Dacă știți adevărul despre evenimentele din 10 august și nu îl împărtășiți Parchetului General și românilor, trebuie să plecați din funcția de prim-ministru. Dacă nu știți ce s-a întâmplat, nici nu aveți ce să căutați în această funcție!

Dragi colegi parlamentari,
Actualul Guvern are o mare problemă după ce a reprimat brutal protestul pașnic din 10 august. La începutul lunii septembrie, existau 770 de persoane care au depus plângeri penale în cauza aflată pe rolul Secţiei parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestaţiei din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În același timp, peste 400 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale la protestul din 10 august, la care au participat zeci de mii de oameni. Cine se face vinovat de această stare de lucruri?
Peste ziua de 10 august nu putem trece atât de uşor cu vederea, chiar dacă vedem că liderul partidului de guvernământ, domnul Dragnea, pare din ce în ce mai rupt de realitate iar delirul acestuia ne provoacă îngrijorare. Din februarie 2017, de la protestele împotriva celebrei Ordonanţe 13 din Piaţa Victoriei, au fost organizate peste 30 de proteste, evenimente generate de către cetăţeni, mobilizaţi pe reţelele de socializare, evenimente unde nu au existat asemenea incidente. Dintr-odată, o acţiune anunţată cu foarte mult timp înainte s-a încheiat cu un măcel din partea autorităţilor, din partea Jandarmeriei. Este extrem de important să știm exact dacă acest fir duce în mod real către parte din liderii PSD – pentru că doar ei aveau interesul să compromită acţiunea din 10 august.
Ne-am fi dorit să se facă lumină într-un caz extrem de important ce ţine de evenimentele din 10 august, şi anume să se verifice cine anume a trimis provocatorii în Piaţa Victoriei. Dincolo de abuzurile Jandarmeriei, dincolo de tupeul incredibil de care a dat dovadă ministrul de Interne prin lipsa de asumare, credem că este fundamental să aflăm cine, de fapt, a trimis provocatorii în Piaţa Victoriei – pe cei care au oferit forțelor de ordine un pretext pentru intervenția în forță asupra celor care au manifestat pașnic. Convingerea noastră este că acești provocatori au fost trimiși de PSD. Ancheta trebuie să pornească din acest punct, să se afle cine a trimis provocatorii pentru că e limpede că „nevinovata” Jandarmerie a fost pregătită să lovească cu cruzime, să închidă ochii și oprească respirația protestatarilor cu gaze „conforme” și să alerge cetățenii aflați în taxiuri, să brutalizeze chiar reprezentanți ai mass-media și cetățeni străini, turiști prin România, că doar așa poți demonstra că ești eficient, dacă lovești fără milă, cu voie de la Prefectură!
Stimați colegi, guvernul Dăncilă trebuie să plece și fiindcă oamenii acestui guvern mint și se contrazic reciproc. Prima dată când prefectul Capitalei a contrazis ministrul de Interne a fost pe 22 august, la ieșirea de la Parchetul General, când a declarat că n-a fost în piață, așa cum au susținut Carmen Dan și conducerea Jandarmeriei. Mai apoi, Cliseru a corectat ora când ar fi semnat ordinul de restabilire a ordinii publice. Ministrul de Interne anuțase că prefectul „și-a dat acordul” pentru intervenție la ora 20:00 și că la ora 23:11 „comandantul acțiunii ordonă intervenția pentru restabilirea ordinii publice”. Cliseru susține însă că a semnat ordinul după ora 24:00 și nu spune nimic despre vreun acord dat la ora 20:00. Cum declarațiile reprezentantului guvernului și ale ministrului de Interne se bat cap în cap, iar doamna Dăncilă nu a făcut eforturi pentru a restabili adevărul, este evidentă o complicitate menită a mușamaliza situația și a se ascunde adevărul.
Am remarcat, de asemenea, și faptul că jandarmii aveau asupra lor armament cu muniție letală! Adică erau pregătiți chiar să tragă, la nevoie. În asigurarea măsurilor de ordine publică la o manifestare publică, nu are ce căuta armament de război. Dar jandarmii doamnei Carmen Dan erau pregătiți să tragă în cetățeni. Când au intervenit în Valea Jiului, pe vremea lui Miron Cozma, jandarmii au fost bătuți, și chiar capturați de mineri. Imaginați-vă ce puteau face aceștia din disperare și panică dacă aveau armament și muniție asupra lor… Sau dintr-o altă perspectivă sumbră, gândiți-vă ce se putea întâmpla dacă pistolul „pierdut” în acțiune de jandarmi ar fi ajuns în mâinile unui sau unor iresponsabili participanți la miting?! Dar dacă s-ar fi multiplicat astfel de situații? Așadar, cine a decis că jandarmii trebuie să poarte asupra lor, în 10 august, armament și muniție letală?
Am fi vrut să aflăm de la dumneavoastră, doamnă prim-ministru, cine a coordonat strategia de racolare a grupurilor violente și de infiltrare a acestora în piață, cine a dat ordinul de protejare a provocatorilor, cine a dispus intoxicarea jandarmilor cu informații false despre uciderea colegilor lor, în ultimă instanță cine a elaborat planul diabolic de represiune brutală a protestatarilor. Ne cutremurăm la gândul că, pentru un beneficiu politic în contul PSD, e posibil să fi fost pus la cale un adevărat masacru care, din hazard și doar printr-un miracol, a rămas la stadiul de represiune.

Domnilor și doamnelor de la PSD-ALDE,
Suntem conștienți de faptul că mulți parlamentari ai actualei puteri se disociază de acțiunile concertate de Liviu Dragnea pentru protecția și profitul familiei sale și a apropiaților săi. Există în PSD lideri adevărați, care pot să disloce suficienţi parlamentari pentru doborârea actualului Guvern al României, în vederea eliminării din vârful puterii politice a lui Liviu Dragnea, întrucât acesta a făcut destul rău țării și partidului său. În plus, știm că există tensiuni reale între PSD şi ALDE, pe fondul discuţiilor referitoare la candidatul comun pentru prezidenţialele din 2019, în contextul în care Dragnea îl amăgește pe Tăriceanu cu o iluzorie susținere a candidaturii celui din urmă la Cotroceni.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,
Avem șansa să reașezăm lucrurile în matca lor firească, să le readucem românilor speranța pentru o viață mai bună și să repunem România pe o traiectorie a stabilității și a bunăstării.
Nu putem lăsa România, în continuare, pe mâna unor politicieni nepricepuți, care își pasează responsabilitățile de la unii la alții și care se supun fără să clipească unui lider orbit de putere și, în același timp, copleșit de problemele pe care le are în justiție.
Asumând și votând această moțiune de cenzură, nu veți face altceva decât să le garantați cetățenilor acestei țări, greu încercate de actuala guvernare, că pot să își exprime liber opiniile, mai mult le vom demonstra împreună că românul de rând contează și este mai presus de noi toți, adică de cei care-l reprezentăm instituțional.
În plus, un vot pentru adoptarea acestei moțiuni reprezintă și o asigurare pentru fermieri, în special pentru cei care cresc un porc la modul tradițional în propria bătătură, cu privire la transferul gestionării crizei pestei porcine africane către un nou guvern cu adevărat competent și responsabil, care poate opri extinderea acestei epidemii.
Adoptarea moțiunii de cenzură reprezintă acum o obligație ultimativă pentru noi toți, înainte de a fi mult prea târziu…

Lasă un comentariu