Partidul Mișcarea Populară susține inițiativa Coaliției pentru Familie

16473264_1579354465412739_1153031252371576181_n

DECLARAȚIE DE PRESĂ

Luni, 27 martie, în plenul Camerei Deputaților deputatul Ionuț Simionca a spus că „Partidul Mișcarea Populară va susţine iniţiativa cetățenească privind revizuirea Constituţiei României. Eu, personal, cu toate că am trăit în Statele Unite de peste 10 ani unde oamenii văd democraţia altfel, cred că trebuie să ne păstrăm valorile creştin-ortodoxe. Cred că familia este formată dintr-un bărbat şi o femeie. Clar şi răspicat!”

Partidul Mișcarea Populară susține inițiativa Coaliției pentru Familie. Problemele apar la PSD, care azi nu avea suficienți deputați prezenți pentru a asigura împreună cu ALDE majoritatea de 2/3 necesară pentru a adopta această lege și la PNL care s-au împărțit în tabere pro-contra, după ce anul trecut au semnat și un protocol de susținere a Coaliției pentru Familie.

Pentru prima dată, o propunere legislativă, aflată pe ordinea de zi a plenului și dezbătută pe articole, este retrasă de pe lista de vot final, conducerea Camerei susținând că „nu există niciun argument legal sau constituţional” prin care acest for este primul sesizat.

Proiectul a fost retrimis conducerii celor două Camere la solicitarea PSD pentru a tranșa problema atribuirii responsabilității între cele două camere. Dacă s-ar fi votat astăzi, proiectul ar fi fost respins neexistând majoritatea de 2/3 necesară pentru votul legilor constituționale.

Deputat PMP Ionuț Simionca
Circumscripția 6 Bistrița – Năsăud
28 martie 2017

Opinia dvs.