PMP a sesizat Curtea Constituţională a României în privinţa Legii Codului administrativ

PMP a sesizat Curtea Constituţională a României în privinţa Legii Codului administrativ

Partidul Mişcarea Populară, împreună cu Uniunea Salvaţi România, au înaintat Curţii Constituţionale a României o sesizare de neconstituţionalitate pentru Legea privind Codul administrativ al României (PL-x nr. 369/2018), pe care o considerăm neconformă cu o serie de prevederi din Constituţia României.

Sesizarea a fost asumată şi semnată de 50 de deputaţi reprezentând cele două formaţiuni politice anterior menţionate, cărora li s-au alăturat colegi parlamentari neafiliaţi şi trei deputaţi ai Partidului Naţional Liberal. Le mulţumim tuturor acelora care s-au solidarizat demersului nostru, dând dovadă de responsabilitate, demnitate şi onoare! Se cuvine o menţiune specială pentru deputatul Cătălin Predoiu, ex-ministru al Justiţiei, întrucât, ca specialist, a înţeles foarte bine consecinţele grave pe care Codul administrativ le poate genera pentru România şi, în pofida directivei politice absurde a PNL de a nu asuma această sesizare, a susţinut fără preget demersul nostru considerându-l absolut necesar.

Iată câteva dintre argumentele sesizării noastre, pe care le-am adresat Curţii constituţionale a României.

Art. 94, alin. (1), şi (2), precum şi art. 195 alin. (2) şi (3), din Legea privind Codul Administrativ, CONTRAVIN art. 120 alin. (2) din Constituţie.

Conform art. 120 alin. (2) din Constituţie, “În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorităţii naţionale respective în scris şi oral în relaţiile cu autorităţile administraţiei publice locale şi cu serviciile publice deconcentrate, în condiţiile prevăzute de legea organică”.

Conform art. 94 alin. (1) din Legea privind Codul Administrativ al României, “În unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, autorităţile administraţiei publice locale, instituţiile publice aflate în subordinea acestora, organismele prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturile, serviciile publice deconcentrate, au obligaţia să asigure în raporturile cu aceştia folosirea limbii minorităţii naţionale respective, în conformitate cu prevederile Constituţiei, ale prezentului Cod şi ale tratatelor internaţionale la care România este parte”.

Textul de lege criticat impune obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităţilor naţionale nu doar autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate, enumerate limitativ de Legea fundamentală, ci şi instituţiilor publice aflate în subordine, organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturilor, ceea ce contravine art. 120 alin. (2) din Constituţie.

Conform art. 94, alin. (2) din Legea privind Codul Administrativ al României, “Autorităţile şi instituţiile publice, precum şi celelalte entităţi juridice prevăzute la alin. (1), prin hotărârea organelor lor deliberative sau după caz, organelor de conducere pot decide asigurarea folosirii limbii minorităţilor naţionale în unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale nu ating ponderea prevăzută la alin. (1)”.

În acord cu Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare, Constituţia reglementează dreptul de utilizare a limbii minoritare sau regionale numai în raport de existenţa în cadrul unei UAT a unei ponderi semnificative a cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale.

Textul de lege criticat nesocoteşte obligaţia constituţională a existenţei unei ponderi semnificative ca premisa a folosirii limbii materne a persoanelor aparţinând unei minorităţi naţionale în relaţia cu autorităţile publice, pragul de 20% devenind optional, iar nesocotirea lui este lăsată la arbitrariul organelor deliberative sau chiar a unei singure persoane în cadrul instituţiilor sau autorităţilor cu conducere unipersonală.

Totodată, prin generalizarea folosirii limbii materne a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, la nivel naţional, după bunul plac al conducătorilor autorităţilor şi instituţiilor publice, trecători în funcţii, sub limita constituţională definite ca pondere semnificativă, este afectat însăşi caracterul de limbă oficială a limbii române.

Nu în ultimul rând, prevederea normativă este redactată defectuos, putându-se înţelege că în afara entităţilor juridice prevăzute la alin. (1) orice autoritate şi instituţie publică, inclusiv din administraţia publică centrală, poate decide prin organul de conducere folosirea uneia sau mai multor limbi minoritare.

Conform art. 195 alin. (2) şi (3) din Legea privind Codul Administrativ al României, “(2) În unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând unei minorităţi naţionale au o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor, în raporturile lor cu autorităţile administraţiei publice locale şi entităţile prevăzute la art. 94 alin. (1), cu aparatul de specialitate şi organismele subordonate acestora, aceştia se pot adresa, oral sau în scris, şi în limba minorităţii naţionale respective şi primesc răspunsul atât în limba română, cât şi în limba minorităţii naţionale respective. (3) În scopul exercitării dreptului prevăzut la alin.(2), autorităţile publice şi entităţile prevăzute la art. 94 alin. (1) au obligaţia să pună la dispoziţia cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale formulare şi texte administrative de uz curent şi în limba lor maternă”.

Textul de lege criticat este neconstituţional atât pentru argumentele prezentate anterior, dar şi pentru că afectează caracterul oficial al limbii române, prin faptul că:
– Actele oficiale se întocmesc în limba oficială. Înscrisul în limba maternă a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să aibă din punct de vedere al regimului juridic doar caracter de traducere. În caz contrar, avem două acte oficiale în două limbi, ceea ce conferă, contrar Constituţiei, caracter de limbă oficială limbii minoritare.
– Aceleaşi argumente subzistă şi în cazul formularelor reglementate prin art. 3. În situaţia în care se foloseşte un formular unic, atunci măsura de reglementat prin Codul administrativ pentru a nu se aduce atingere limbii oficiale, ar fi fost aceea ca înscrierile în formular în limba minorităţii naţionale să aibă dimensiuni mai mici şi caractere italice, conform practicii celorlalte state care acceptă asemenea formulare. În acest fel se protejează caracterul constituţional de unică limbă oficială a limbii române, în acord şi cu preambulul Cărţii europene a limbilor regionale sau minoritare, potrivit căreia protecţia şi încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale şi a necesităţii de a le însuşi; (Subliniind valoarea interculturalităţii şi a plurilingvismului şi considerând că protecţia şi încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale şi a necesităţii de a le însuşi);

De asemenea, apreciem şi am sesizat că prevederile din Legea privind Codul Administrativ (art. 210 CONTRAVINE art. 16 alin. (1), art. 138 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie), prin care se acordă pensii speciale, în beneficiul persoanelor fizice care au exercitat funcţiile de primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean şi vicepreşedinte de consiliu judeţean, începând din anul 1992, contravin art. 16 alin. (1) din Constituţie care consacră principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii.

Totodată, sesizăm că, prin art. 250 şi art. 396 din Legea privind Codul Administrativ al României, prefectul şi subprefectul sunt eliminaţi din categoria înalţilor funcţionari publici, iar funcţiile acestora se transformă în funcţii de demnitate publică, ceea ce contravine poziţiilor exprimate de Comisia Europeană şi angajamentelor asumate de România în perioada de preaderare. Chiar dacă art. 251 alin. (3) menţine printre condiţiile de numire în funcţia de prefect sau subprefect absolvirea unor programe de formare specializată organizate de Institutul Naţional de Administraţie, art. 251 alin. (5) introduce două derogări majore care deschid calea desemnării în aceste funcţii a unor neprofesionişti afiliaţi politic.

Astfel, prima derogare permite numirea în funcţia de prefect sau subprefect a oricărei persoane fără studii de specialitate care îndeplineşte celelalte criterii de eligibilitate, sub condiţia absolvirii unor asemenea programe de formare în termen de 2 ani, ceea ce va permite ca cel puţin pentru această perioadă funcţiile respective să fie exercitate de neprofesionişti, cu posibilitatea ca alţi neprofesionişti să le ia locul pentru încă 2 ani, dacă primii nu promovează examenele până la expirarea termenului, fapt care va afecta nu numai calitatea şi eficienţa serviciului public, ci şi stabilitatea prefecţilor şi subprefecţilor în funcţie, cu consecinţe nefaste asupra previzibilităţii.

În ceea ce priveşte a doua derogare, aceasta permite numirea în funcţia de prefect sau subprefect a oricărui parlamentar care a ocupat funcţia de deputat sau senator pentru cel puţin un mandat întreg, fără condiţia absolvirii anterioare sau ulterioare a studiilor de specialitate necesare, ceea ce nu doar că va permite exercitarea funcţiilor respective de politicieni neinstruiţi corespunzător, dar reprezintă totodată un privilegiu nejustificat în raport cu persoanele care îndeplinesc toate condiţiile de eligibilitate prevăzute la art. 251 alin. (3), ceea ce contravine art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii.

Astfel, împrejurarea că anumite persoane au făcut parte din Parlamentul României nu se poate constitui într-un avantaj legitim pentru ocuparea funcţiei de prefect sau subprefect, având în vedere că funcţia de deputat sau senator nu reprezintă o profesie propriu-zisă, iar exercitarea acesteia nu este de natură să confere titularilor setul de cunoştinţe tehnice pe care programele de formare specializată organizate de Institutul Naţional de Administraţie îl furnizează absolvenţilor. Mai mult decât atât, este de aşteptat ca efectul acestei măsuri să fie desemnarea cu prioritate a foştilor parlamentari în funcţii de prefect şi subprefect, pe criterii strict politice, în detrimentul cetăţenilor care dispun de pregătirea necesară asigurării unui serviciu public profesionist, eficient şi transparent, dar care nu au fost deputaţi sau senatori.

Sesizarea pe care am adresat-o CCR este mult mai extinsă şi, evident, tehnică, am rezumat însă aici doar câteva dintre argumentele care privesc principalele subiecte de interes dezbătute intens în ultima perioadă în spaţiul public.

Preşedinte executiv al Partidului Mişcarea Populară,
Deputat Marius Paşcan

Lasă un comentariu