PMP Alba: Scrisoare pentru susținerea unirii Republicii Moldova cu România

Iniţiativa aleşilor locali ai Partidului Mişcarea Populară, prin care au solicitat în cadrul şedinţelor de consilii, susţinerea unei declaraţii de unire cu Republica Moldova a avut succes în toate localităţile în care s-au întrunit până acum, în şedinţă, consiliile locale.

Acolo unde Partidul Mişcarea Populară Alba nu are reprezentanţi în consiliul local, s-a decis să se timită primarilor din localităţile respective următoarea scrisoare:

Domnule primar,

Anul 2018 reprezintă o piatră de hotar pentru destinul ţării noastre, având în vedere că sărbătorim 100 de ani de existenţă ca stat unitar, independent şi indivizibil. România trăieşte un moment istoric şi credem că este nevoie să ne ridicăm la înălţimea acestui moment.
Din nefericire însă anul centenar ne găseşte fără ai avea lângă noi pe fraţii noştri de peste Prut. Datorită unor criminali de război, Stalin şi Hitler, România încă trăieşte sub traumele teritoriale ale celui de al Doilea Război Mondial. Nu putem vorbi despre centenarul Marii Uniri atunci când o părticică din ţara noastră, care la 1918 era parte din România Mare, astăzi nu mai este lângă noi.
Emoţiile unui asemenea eveniment, cum este cel pe care îl sărbătorim anul acesta sunt mari, dar şi responsabilităţile trebuie să fie pe măsură.
Peste 120 de localităţi din Republica Moldova au adoptat un act simbolic de reunire a celor două ţări surori. Partidul Mişcarea Populară, prin aleşii săi, a răspuns acestui demers al fraţilor de peste Prut şi au depus în toată ţara proiecte de hotărâri de consiliu, prin care au cerut să susţinem şi noi în administraţiile locale şi judeţene o declaraţie de unire. Întrucât în localitatea pe care aveţi onoarea să o administraţi dumneavoastră, nu avem reprezentanţi în consiliul local, vă rugăm să iniţiaţi demersurile de susţinere a unei declaraţii de unire cu Republica Moldova.
Facem apel la înţelepciunea dumneavoastră şi credem că sunteţi de acord să fiţi parte a unui moment istoric pentru ţara noastră.
Cu speranţa că propunerea noastră va fi acceptată, vă ataşăm prezentei scrisori şi un model al declaraţiei de unire.
Cu stimă,

Preşedinte PMP Alba
Clement Negruţ

Lasă un comentariu