PMP este împotriva construirii cu China a reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă


Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, la Ploieşti, că gestul Guvernului României de a semna o scrisoare de intenţie pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, în parteneriat cu China este „absolut anormal”.
„Scrisoarea de intenţie semnată de Guvernul României cu China pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă… Este absolut anormal un asemenea gest în condiţiile în care printre aliaţii României sunt destule ţări care produc tehnologia CANDU la cel mai înalt nivel. Iar datorită vieţii îndelungate a unui reactor nuclear tehnologiile noi care apar sunt implementate în timpul exploatării. Altfel spus, în condiţiile în care SUA produc astfel de reactoare, Canada, care este aliat al nostru în NATO produce reactorare de acest fel, cred că şi Franţa, este în neregulă să devenim dependenţi de tehnologia nucleară în zona energetică în parteneriat cu o ţară care nu ne este aliată. Nu spun că ne este ostilă, Doamne fereşte, dar nu este aliată a României”, a spus Băsescu.

Potrivit pre;edintelui Băsescu , PMP este împotriva realizării demersului de a construi reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă în parteneriat cu China.