PMP se pregătește pentru alegerile parţiale din 11 iunie

17857751_1520266704659407_1677593452_n

La finalul ședinței Consiliului Executiv Național (CEN) al PMP de luni, 10 aprilie, cei doi președinti executivi al PMP, Eugen Tomac și Valeriu Steriu au facut declarații presei.
Preşedintele executiv al PMP, deputatul Valeriu Steriu, a declarat că PMP are în plan să se prezinte cu candidaţi la nivelul tuturor localităţilor unde se vor organiza, pe 11 iunie, alegeri locale parţiale.
„Am stabilit, deja, o pregătire pentru alegerile parţiale din 11 iunie. Este un timp relativ scurt până atunci. Va trebui, după Paşte, imediat, să identificăm cei mai buni candidaţi şi să pregătim dosarele pentru aceştia.  Sunt aproape 50 de localităţi, încercăm în toate localităţile, cu atât mai mult cu cât în două sau trei foştii primari provin din PMP. Avem, de exemplu, oraşul Ulmeni, unde avem fostul primar, devenit preşedinte de Consiliu Judeţean. Evident, dorim să ne păstrăm în aceste localităţi, în mod special, conducerea Primăriei”, a declarat Valeriu Steriu
În cadrul ședințeti CEN de luni, au existat şi noi validări interimare la nivelul unor organizaţii judeţene. Este vorba de Organizaţia judeţeană Brăila a PMP, unde preşedinte a fost desemnat Viorel Botea. iar  senatorul Dorin Bădulescu a fost validat ca şef al organizației PMP Vrancea.
„Din punct de vedere al acţiunii politice, încercăm să fim cât mai eficienţi, astfel încât structurile noastre să-şi consolideze poziţia la nivel local, iar acolo unde avem filiale destul de fragile încercăm să atragem cât mai mulţi oameni de bună calitate şi dornici să facă politică. În mod sigur, vom intra în competiţia aceasta din 11 iunie cu candidaţi capabili să pună în dificultate atât PSD-ul, cât şi PNL-ul”, a adăugat  și președintele executiv Eugen Tomac.
Cât privește Legea salarizării unitare ce urmează a fi depusă în Parlament de PSD, Eugen Tomac a precizat:
”Aşteptăm cu interes legea. În mod clar este necesar să fie mărite salariile atât în educaţie cât şi în sănătate, însă suntem îngrijoraţi cu privire la deficitul pe care îl poate crea o majorare nesustenabilă, pentru că trebuie să se ţină cont în mod clar de realităţiile economice ale României. În caz contrar, banii împrumutaţi îi vom duce pe toţi în consum şi nu vom avea o creştere economică bazată pe productivitate, ci pe consum. Aceste riscuri pot genera probleme mult mai mari economiei României în viitor şi din acest punct de vedere aşteptăm cu interes să vedem punctul de vedere al PSD cu privire la resursele pe care le au în vedere să le acopere cu aceste cheltuieli suplimentare”.
Liderul executiv al PMP a precizat că aşteaptă să vadă proiectul şi care sunt sursele de finanţare ale creşterilor salariale, urmând ca partidul să decidă dacă îl va susţine.
”Există posibilitatea să votăm un asemenea proiect în cazul în care el va conţine elemente care ne asigură că nu vor exista derapaje bugetare în ceea ce priveşte economia ţării”, a spus liderul PMP

Opinia dvs.