Politica externă unică sau coordonată

Deşi există un Înalt Reprezentant pentru politica externă și de securitate comună a UE, în ultimii ani s-a accentuat tendinţa ca statele membre să ducă o politică externă independentă, fără comunicare şi corelare cu Înaltul Reprezentant. Este greşit, pentru că acest lucru a erodat în ultimi 10 ani autoritatea şi influenţa Uniunii Europene la nivel global.

Fenomenul este cu atât mai grav, atunci când ne referim la relaţiile cu puterile globale (SUA, China, Federaţia Rusă), ceea ce a avut ca rezultat nu numai diminuarea influenţei Uniunii Europene, dar şi slăbirea coeziunii în interiorul Uniunii Europene, exemple în acest sens fiind:

  • – Germania – Federaţia Rusă. Construcţia gazoductului Nord Stream 2 continuă, în ciuda criticilor din partea unui număr important de ţări europene (estice și baltice), dar şi din partea SUA, din cauza creşterii dependenţei europene de importurile de energie din Federaţia Rusă și, în consecință, a creșterii influenţei politice a Federaţiei Ruse în Uniunea Europeană.
  • – Investiţiile Chinei în UE în intervalul 2010 – 2017. China a investit în statele membre ale Uniunii Europene, pe relaţie bilaterală, cca 145 miliarde euro, în principal în ţări precum Marea Britanie, Franţa, Germania. De asemenea, Italia a semnat şi a devenit primul stat G7 care s-a alăturat proiectului Chinei de infrastructură „Belt and Road Initiative”, fără coordonare europeană prealabilă. Mai mult, în momentul de faţă, China deţine în UE 4 aeroporturi, şase porturi maritime şi 13 echipe profesioniste de fotbal. În aceste condiţii, este dificil ca statele membre să ajungă la un consens în ceea ce priveşte politicile de combatere a practicilor comerciale incorecte sau de încălcare drepturilor de proprietate intelectuală.
  • – Poziționarea în raport cu statutul Ierusalimului. În condiţiile în care Înaltul Reprezentant a susținut întotdeauna perspectiva Ierusalimului drept capitală a celor două state, Israel și Palestina, iar UE a avut o poziţie unitară cu privire la mutarea ambasadelor lor de la Tel Aviv la Ierusalim, România, fără a se consulta cu statele membre, a anunţat mutarea Ambasadei sale la Ierusalim.

Iată doar câteva exemple care demonstrează incapacitatea Uniunii Europene de a vorbi pe o singură voce în relaţiile internaţionale, ceea ce diminuează consistent influenţa Uniunii Europene la nivel global. Este evident că puterile globale doresc să menţină acest mod de cooperare cu state din UE, ceea ce slăbeşte coeziunea UE şi capacitatea acesteia de a reacţiona unitar în relaţiile cu SUA, China şi Federaţia Rusă. În același timp, propunerea președintelui Comisiei de a extinde votul cu majoritate calificată în domeniul politicii externe europene va fi un prim pas în direcția unei acțiuni coordonate. Cu toate acestea, pentru a evita noi diviziuni și frustrări în plan european, UE trebuie să se asigure că noul sistem de vot nu va favoriza exclusiv statele mari.

Obiectivul parlamentarilor PMP va fi să promoveze imperativul ca, în probleme majore, să fie obligatorie o politică externă unică a celor 28/27 state membre, respectându-se litera şi spiritul Tratatului de la Lisabona.