Proiect de lege PMP pentru construirea autostrazii Iasi-Targu Mures

 

Deputaţii PMP Petru Movilă şi Marius Paşcan au iniţiat un proiect de lege privind construirea Autostrăzii Iași – Târgu-Mureș. Proiectul ar urma să fie finanţat din bugetul naţional, bugetul 2014-2020 al României, bugetul European şi credite. Autostrada, aflată pe coridorul de transport Odessa – Chişinău – Iaşi – Târgu Mureş, va lega Moldova românească şi Moldova de peste Prut de Europa.
“Este poate cel mai important proiect de infrastructură de care are nevoie România şi Moldova la acest moment. Este un proiect de lege prin care aducem în Parlament problema master-planului general de transport şi a acestui drum Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş. Este un proiect care de 10 ani de zile are startul luat, dar din păcate nu avem nimic nici la acest moment. Proiectul este necesar pentru că vine să unească Moldova şi Ardealul, e un proiect promis şi necesar pentru a scoate din sărăcie cea mai săracă zonă a României – N-E ţării, adică Moldova.”, a declarat, într-o conferinţă de presă, deputatul Petru Movilă.
Domnia sa a adăugat că proiectul legislative a fost semnat de către parlamentari din toate partidele politice şi din toate regiunile ţării. De asemenea, deputatul PMP şi-a exprimat convingerea că toţi cei care au semnat acest proiect de lege îl vor şi vota, mai ales având în vedere că anul viitor se va sărbători Centenarul Unirii 1918, iar anul acesta se împlinesc 100 de ani de când Iaşiul a fost Capitala Regatului României și Oraș al Marii Uniri
“Se consideră că centrul ţării, din punct de vedere al dezvoltării economice, este un motor. Este important ca toată ţara să se dezvolte unitar şi sigur, iar infrastructura, autostrăzile, reprezintă coloana vertebrală a dezvoltării economiei unei ţări. Pe de altă parte, s-a promis foarte mult în ultimii ani, Guverne successive au promis proiecte de autostrăzi şi că le vor soluţiona, însă nu s-a întâmplat acest lucru. Ba mai mult, în cazul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş sunt 10 ani de studii de fezabilitate care nici măcar nu mai folosesc, pentru că au devenit maculatură de sertar. Prin urmare, este şi un precedent posibil ca Parlamentul, legislativul, să asume marile proiecte de investiţii pe care guvernările nu sunt capabile să le pună în practică”, a punctat şi deputatul PMP Marius Paşcan.
Potrivit acestuia, Master-planul de Transport General al României (MPGT) prevede ca termen de demarare a studiului de fezabilitate perioada 2021 – 2022.
“Singurul tronson pentru care s-a decis scoaterea la licitație a studiului de fezabilitate a fost Tg. Neamț – Iași – Pașcani. Însă, nimic nu s-a concretizat până la acest moment. În ansamblu, proiectul Autostrăzii Iași – Târgu Mureș reprezintă un pilon important și în ceea ce privește politica României față de Republica Moldova”, a adăugat deputatul PMP Marius Paşcan.
Precizăm că, în urmă cu aproape doi ani, contractul semnat pentru reactualizarea studiului de fezabilitate a fost suspendat, pentru că între momentul la care studiul ar fi fost definitivat și cel la care lucrările ar începe au trecut nu mai puțin de cinci ani.

Opinia dvs.