Reacţie la decizia preşedintelui României de a ataca la CCR legile justiţiei

Reacţie la decizia preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, de a ataca la CCR legile justiției

Gestul președintelui de a ataca la CCR și de a sesiza Comisia de la Veneția pe tema legilor justiției este un gest așteptat după ce demersurile parlamentarilor din opoziție s-au epuizat în mare parte. România are nevoie de un cadru legislativ extrem de solid in domeniul justiţiei.

„Dacă în urmă cu puţin timp, la întâlnirea cu Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru sistematizarea, unificarea şi asigurarea stabilităţii legislative în domeniul justiţiei cu Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, reieşea necesitatea unei mai bune comunicări dar şi consultări cu organisme prestigioase în domeniu, precum GRECO sau Comisia de la Veneţia, lipsa de înţelegere, de viziune sau de simţ politic al PSD şi ALDE s-au manifestat din plin în sensul că au ales calea ignorării oricăror semnale”, a declarat liderul senatorilor PMP, Dorin Bădulescu.

Senatorul PMP a adăugat că GRECO deja s-a pronunţat criticând legile, inclusiv texte care au trecut de cenzura CCR.
„Iată că atacarea la CCR de către Preşedinte al legilor justiţiei poate aduce elemente noi, inclusiv dintre cele expuse de GRECO. Nu înseamnă că un text care a fost deja atacat pe baza unor argumente nu poate fi declarat neconstituţional în baza altor argumente de natură constituţională. Posibilitatea ca România să îndeplinească recomandările din MCV, astfel ca la finalul anului 2019 acest mecanism să înceteze, ține și de rezultatul demersului Președintelui, dar și de rezultatele modificărilor la Coduri așa cum vor rezulta în urma votului din Parlament în urma propunerilor Comisiei speciale, deoarece orice percepție nefavorabilă nouă și pe tema modificărilor din Codul Penal si de Procedură Penală se poate dovedi decisivă în stabilirea unei date limită pentru țara noastră în legătură cu acest subiect. Credem astfel că independenţa justiţiei trebuie să fie una totală, fără posibilitatea politicului de a influenţa în vreun mod mecanismele din domeniu, iar codurile trebuie să reflecte cu exactitate mecanismele de sancționare și prevenție absolut necesare în societatea românească de astăzi.”, a afirmat senatorul PMP Dorin Bădulescu.

Lider de grup Senat PMP, Dorin Bădulescu

Lasă un comentariu