Stefan Vlaston. România rămâne extrem de vulnerabilă la şocuri externe şi interne

 

 

Bugetul pentru 2016 demonstrează că nici guvernul Ciolos n-a învăţat nimic din politica economică aventuristă şi inconştientă a guvernelor Tariceanu şi Ponta.

Poziţia corectă în construcţia bugetară o aflăm de la dl Poul Thomsen, director FMI pentru Europa, după o recentă întâlnire:

„Sunt ‘îngrijorat’ de măsurile de relaxare fiscală luate de Guvernul Victor Ponta.

România ar trebui să folosească acești ani buni pentru a-și adânci reformele structurale și pentru a se consolida fiscal pentru eventualitatea unor ani mai puțin buni din punct de vedere economic, astfel încât să nu fie nevoită să ia măsuri mai dure în ani economici dificili care pot apărea în viitor, a apreciat Poul Thomsen”

 

Cu alte cuvinte, să nu mai păţim ce-am păţit în 2009-2010, când după măsuri populiste iresponsabile România devenise nefinantabila, şi au fost necesare măsuri dure de ajustare a veniturilor bugetarilor  pentre restabilirea echilibrelor structurale.

Creşterea  veniturilor bugetarilor, adoptată de coaliţia aflată la guvernare simultan cu o consistentă relaxare fiscală, deşi a stârnit o discuţie aprinsă în rândul specialiştilor, este continuată acum de guvernul Ciolos, sub pretextul că sunt legi adoptate de parlament şi nu are ce face.

Există totuşi o soluţie, prorogarea unor termene de aplicare a acestor măsuri, cu un an sau doi, pentru a nu risca derapaje de genul celor care ne-au costat aşa de mult în ultimii ani.

Creşterea economică de 4,1%, bazată pe creşterea consumului şi a investiţiilor.

Investiţiile cresc foarte puţin, de la 4,7% din PIB, la 5,1%. Creşterea economică bazate pe consum nu este neapărat generatoare de locuri de muncă (mărfurile pot fi importate), nu conduce la dezvoltarea infrastructurii, nu schimbă politica păguboasă dusă de guvernul Ponta.

În plus, creşterea economică importantă trebuie luată sub semnul riscurilor ce pot să apară, recunoscute şi de guvern:

-situatia geopolitică, legată de conflictele militare din jurul României şi din Orient.

-situatia dificilă din UE, spre care se îndreaptă 75% dintre exporturile noastre, cauzată de criza migranţilor, criza din Grecia, încetinirea ritmului de redresare economică şi ascensiunea forţelor politice extremiste.

-in plan intern, deficitele mari pot conduce la creşterea costurilor finanţării.

-amânarea reformelor structurale (companii de stat, achiziții publice, investiții publice, administrația publică, mediul de afaceri).

În aceste condiţii, a te baza pe o creştere sigură a economiei de 4,1% este de un optimism nerealist şi imprudent.

 

 

 

Deficitele bugetare.

Deficitele prevăzute, 2,95%- ESA, 2,8%-cash şi 2,73%-structural (procente din PIB), creează grave probleme de îndatorare a ţării, pentru ca deficitele se acoperă, de regulă, prin împrumuturi ale statului.

Prin urmare, statul român va fi obligat să se împrumute şi în 2016 cu o sumă de circa 5 miliarde de euro, care se adăugă la datoria publică, deja importantă, a României. Această datorie se ridică deja la 31 decembrie 2014 la 66 miliarde euro, echivalentul a 44,1% din PIB.

Apare şi o problemă etică. Datoria va fi plătită de generaţiile viitoare, nu pentru dezvoltarea infrastructurii în România, nu pentru autostrăzi, sisteme mari de irigaţii, infrastructură rurală, ci pentru consumul generaţiei actuale.  I-a întrebat cineva pe urmaşii noştri dacă sunt de acord cu un astfel de aranjament?

Nerespectarea prevederii din MTO (Obiectivul pe Termen Mediu), referitoare la un deficit structural de 1,4%, ar putea conduce la creşterea cofinanţării proiectelor cu fonduri europene, la creşterea costurilor împrumuturilor, mai ales dacă FMI-BM-UE refuză să mai încheie un acord preventiv cu România.

Acestea sunt riscuri reale, nu ipoteze supra optimiste sau de-a dreptul fanteziste.

Investiţiile

Proiectul bugetului pe 2016 prevede o creştere modestă a investiţiilor statului, de la 4,7% din PIB la 5,1%, în suma totală de 36,7 miliarde lei, adică circa 8 miliarde de euro.

Şi mai grav este faptul că jumătate din aceste investiţii sunt planificate a se realiza din fonduri europene, ori s-a văzut cât de greu reuşeşte România să obţină aceste fonduri.

Din exerciţiul financiar 2007-2014, România pierde 7-8 miliarde euro, iar din cel aferent perioade 2014-2020 n-a tras nici măcar un euro, în doi ani!

Şi atunci, de unde speranţa absurdă că într-un singur an, 2016, România va atrage 4 miliarde de euro din fonduri europene?

Investiţiile reprezintă sansa de mai bine a poporului român. Fără infrastructură adecvată, rutieră în primul rând, dar şi în sisteme mari de irigaţii, în infrastructură rurală, în şcoli şi spitale moderne, nu avem mari speranţe la investiţii străine, care să ridice agricultură şi potenţialul turistic la un aport important la PIB.

În plus, investiţiile sunt generatoare sigure de locuri de muncă şi izvor de venituri la bugetul de stat.

Tăierile masive de la ministerul Transporturilor, atât la rectificările bugetare cât şi în sumele prevăzute în bugetul pe 2016 nu lasă nici o şansă dezvoltării infrastructurii rutiere şi feroviare din România.

Soluţia era schimbarea tuturor vinovaţilor de necheltuirea fondurilor alocate până în prezent şi instalarea unei echipe care să ştie şi să vrea să facă ce este necesar în acest domeniu vital.

Suma mică prevăzută pentru investiţii, din care jumătate provenind din fonduri europene, reprezintă principalul risc al proiectului de buget pe 2016.

Veniturile bugetului

Veniturile bugetare sunt prevăzute în creştere cu 1,6% faţă de 2015, până la un nivel de 231 miliarde lei, (51 miliarde euro), adică 31% din PIB.

Cu alte cuvinte guvernul Ciolos pleacă din start de la premiza că nu va putea face nimic cu evaziunea fiscală, cu executarea de către ANAF a sumelor confiscate în urma proceselor de corupţie, în general cu economia nefiscalizata şi  munca la negru.

Gradul de colectare la buget, de 40-45% din PIB, practicat de ţări europene respectate, rămâne un vis îndepărtat pentru România.

Timpul scurt nu poate fi o scuză. Dacă guvernul Ciolos ar fi trecut deja la schimbarea tuturor şefilor din instituţiile de resort, ocupate mai degrabă cu protejarea evazioniştilor aflaţi în clientele politice, alta ar fi fost perspectivă pentru 2016. N-a făcut-o şi nici n-o va face, pentru că rămâne prizonierul partidelor care l-au adus la guvernare.

În aceste condiţii, de ce l-am schimbat pe Ponta cu Ciolos? Doar pentru ca partidele să aibă un ţap ispăşitor, pe care să arunce răspunderea eşecului în anul electoral 2016?

Cu o astfel de perspectivă economică creşterile salariale practicate de coaliţia PSD-UNPR-ALDE devin o capcană care se repetă.

Creşteri salariale pentru a câştiga alegeri, după care viitoare guverne iau înapoi ce au dat predecesorii.

O astfel de politică economică nu este numai ipocrită, dar periclitează dezvoltarea sănătoasă a ţării, provoacă tulburări sociale periculoase, fac din România o ţară impredictibilă pentru mediul de afaceri european, consecinta fiind ocolirea ţării de către investitori strategici importanţi.

Câştigarea alegerilor, cu preţul sacrificării interesului naţional, trebuie să dispară din calculele politice ale partidelor.

Cu cât mai repede, cu atât mai bine.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Opinia dvs.