Suveranismul şi naţionalism – populismul, risc major

6.7. Suveranismul şi naţionalism – populismul, risc major

Un alt risc intern major, aflat în plină ascensiune îl reprezintă abordarea suveranistă sau naţionalist – populistă, care câştigă tot mai mult teren în Uniunea Europeană. Emblematice în acest sens sunt abordările guvernelor din Italia (Salvini), Polonia (Kacinski), Ungaria (Orban), dar şi ascensiunea populiştilor şi euroscepticilor în Franţa, Austria, Finlanda, Spania, etc. De cele mai multe ori, aceste partide revendică suveranitatea, atacând în acelaşi timp Bruxelles-ul şi construcţia europeană.

Acest mod de a face politică vulnerabilizează cel mai puternic coeziunea Uniunii Europene și a societăților sale. Dacă ascensiunea acestor partide continuă, destrămarea Uniunii Europene poate deveni o realitate, iar Brexitul este proba că dezmembrarea UE este posibilă din interior.

Guverne şi partidele suveraniste şi eurosceptice duc o propagandă mincinoasă legată de suveranitate, dezinformându-şi cetăţenii cu privire la cele convenite, semnate şi ratificate cu ocazia intrării în Uniunea Europeană.

Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene stabileşte un număr mare de competenţe exclusive ale Uniunii Europene, respectiv competenţe partajate între Uniunea Europeană şi statele membre. Odată cu intrarea în Uniune, statele membre au cedat, de bună voie şi la cererea lor, o parte importantă a suveranităţii. Din acest motiv, partidele tradiţionale pro-europene au obligaţia să dezvolte un larg proces de explicare a Tratatelor Uniunii Europene, în aşa fel încât partidele extremiste şi antieuropene să nu mai poată manipula populaţia, precum în cazul Brexit.

Parlamentarii PMP vor explica românilor, ori de câte ori vor avea ocazia, obligaţiile asumate de România prin Tratatul de Aderare, precum şi distribuţia competenţelor între Bruxelles şi Bucureşti