Traian Băsescu: Dragnea e tot mai penibil

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, scrie pe Facebook că liderul PSD Liviu Dragnea devine „tot mai penibil”, pentru că măsurile din programul de guvernare nu sunt aplicate de Guvern, fiind dăunătoarea economiei, iar filialele de partid nu respectă indicaţiile de excludere a lui Victor Ponta şi Sorin Grindeanu, semn că pe Dragnea „nu-l mai bagă în seamă” nimeni.
„Dragnea, tot mai penibil!
A vrut Dragnea să creeze Fondul Naţional de Investiţii. Grindeanu a spus NU, pentru că era o prostie care decapitaliza companiile de stat şi s-a îngropat ideea din programul Marelui Cârmaci.
A vrut Dragnea impozitul global pe veniturile din fiecare gospodărie. Grindeanu şi-a dat seama că ideea este inaplicabilă şi a spus NU Marelui Cârmaci.
A vrut Dragnea impozitarea cifrei de afaceri a companiilor. Tudose a spus NU, pentru că sistemul este incompatibil cu regulile Uniunii Europene, ceea ce Marele Cârmaci nu ştia.
A vrut Dragnea impozitarea salariilor mari. Tudose a spus NU, pentru că măsura nu aduce mai nimic la bugetul de stat, aşa cum credea Marele Cârmaci.
A vrut Dragnea să numească, prin Carmen Dan, şeful DIPI. Tudose a spus NU, pentru că nu a vrut să fie păpuşărit de Marele Cârmaci.
A vrut Dragnea plata CAS şi CASS de către angajat. Tudose spune NU, pentru că riscul diminuării colectării este mare, iar salariile ar fi scăzut începând cu 1 ianuarie 2018.
A vrut Dragnea să-i dea afara din PSD pe Ponta, Grindeanu şi Ivan. Organizaţiile PSD din teritoriu au spus NU, pentru că nu recunosc dreptul de viaţă şi de moarte al Marelui Cârmaci asupra membrilor partidului.
Altfel spus, Dragnea dă în spaţiul public citate din programul de guvernare inept, scris de Vâlcov, sau dă „indicaţii preţioase” partidului, dar nimeni nu-l mai bagă în seamă.”

Opinia dvs.