Traian Basescu in emisiunea „In fata ta” – Digi24

În contextul în care la finalul acestui an vom avea un nou Parlament şi un nou Executiv, fostul preşedinte Traian Băsescu a analizat posibilitatea ca Dacian Cioloş să primească un nou mandat de premier.
„Ar putea fi varianta ca PNL, varianta teoretică, PNL să câștige alegerile, să fie cel mai mare partid, să aibă cel mai mare număr de parlamentari și atunci dnul Iohannis să desemneze premier de la PNL”, a explicat Traian Băsescu.
Orice altă variantă nu-i va permite lui Dacian Cioloş să rămână în fruntea Guvernului, este de părere fostul președinte.
„Dar în varianta unui guvern de coaliţie PSD cu PNL, care să-l susţină pe domnul Cioloş credeți?” a fost întrebat Traian Băsescu.
„Nu cred, PSD-ului îi pare rău şi acum că a făcut această înţelegere cu guvernul de tehnocraţi, e evident ca nu o vor digera nici după alegeri”, a răspuns fostul șef al statului.
Liderul PMP a vorbit – în cheie ironică – şi despre varianta ca Liviu Dragnea să fie următorul premier al României.
„Am crea şi noi nişte unicate în UE, premier condamnat – fie el şi cu suspendare! Nu cred că vreun președinte responsabil ar desemna premier un om condamnat pentru furt la vot. Furt la vot! Despre asta vorbim, despre furt de democraţie!”, a declarat Traian Băsescu.

Urmariti, mai jos, integral emisiunea In fata ta, la care a fost invitat d-l presedinte Traian Basescu:

sursa: http://www.digi24.ro/Emisiuni/Digi24/In+fata+ta/Arhiva+inregistrari/In+fata+ta+24+iulie+13+05+2016

Opinia dvs.