Traian Băsescu: Mișcarea Populara propune înființarea la nivelul UE a unei agenții de analiză a informațiilor privind suspecții de terorism

Traian Basescu, președinte Miscarea Populară a sustinut o declaratie de presă

Buna ziua,
Am avut CEN-ul saptamanal, principalele subiecte au fost legate de organizare, de continuarea proceselor de organizare a alegerilor, de asemenea s-a facut o analiza asupra pregatirii candidatilor pentru alegerile locale, si nu in ultimul rand a prezentei reprezentantilor nostri din teritoriu in mass-media.

Va pot spune ca din punct de vedere al organizarii partidul face progrese, nu asa de rapide cum ne-am dori, dar face, in fiecare saptamana avem mai multe organizatii, batalia pentru noi acum este sa acoperim mediul rural, atat cat vom reusi.

Se mentine procentajul de peste 85% de oameni care n-au facut niciodata politica, intre cei care se inscriu acum in Miscarea Populara. Speranta mea este ca vom reusi sa depunem liste complete in toate localitatile, in asa fel incat sa putem fi reprezentati in sectiile de votare in toata tara.

In ceeace priveste chestiunile politice la nivel national. S-a facut o scurta analiza in ceea ce priveste reactia parlamentului si a guvernului dupa manifestatiile de strada din Bucuresti si din alte orase mari din tara. Sigur, analiza s-a facut in raport de ceea ce s-a cerut si ceea ce a motivat in primul rand ideea de schimbare a clasei politice.

Miscarea Populara are cateva initiative legislative deha facute cunoscute si pe care le-as reitera, precum su stadiul in care ele se afla in parlament. Spre exemplu, in ceea ce priveste Legea Alegerilor Locale, unde Miscarea Populara a depus un proiect de lege prin care primarii sa fie alesi din doua tururi de scrutin. Din pacate, nici o comisie parlamentara nu a aluat in discutie proiectul de lege.
Noi consideram ca alegerea primarilor in doua tururi ar da sanse schimbarii clasei politice la nivel local.
Altfel e clar ca primarii aflati in functie, multi dintre ei la al doilea, al treilea mandat vor avea prima sansa iar procesul de inoire reclamat de populatie dar si de presa, nu se va produce.
Acesta este si motivul pentru care insist public ca Birourile Permanenta ale celor doua Camere sa dea drumul pe circuit la proiectul de lege cu privire la alegerea primarilor in doua tururi de scrutin.
Stiu ca sunt restrictii in ceea ce priveste modificarea legilor inaintea alegerilor, aceasta nu ne poate impiedica sa sustinem ca un interval de sase luni inainte de alegeri ar fi in opinia noastra un interval suficient pentru ca alegerile locale sa se desfasoare in doua tururi pentru functiile de primari.

(…)

Mișcarea Populară va susține prin parlamentarii săi, dar și prin lideri de opinie crearea la nivelul Uniunii Europene a unei agenții de analiză care să colecteze informații privind traficul de persoane, de arme, de droguri sau suspecții de terorism și să alerteze în funcție de datele analizate un stat membru supus unui risc, cum ar fi cel legat de producerea unor atentate,
Considerăm că Uniunea Europeană are nevoie de o agenție de analiză. Vom susține public, dar și în discuțiile politice, cei opt parlamentari ai noștri vor face acest lucru, plus domnul Cristian Diaconescu , și în discuții cu ambasadele și în discuții cu politicienii din Parlament. Am văzut propuneri trăsnite de la unii miniștri din state ale UE să creăm o agenție de tip FBI la nivel european pentru lupta împotriva terorismului. Acești oameni nu au simțul realității. Niciun stat nu-și va preda suveranitatea informativă. (…) Soluția corectă este să creăm o agenție de analiză în care, să spunem, 500 de analiști recrutați din toate serviciile de informații din statele membre ale UE analizează frânturi de informații transmise de statele membre. (…) Ceea ce eu propun este o structură de analiză la nivel european în care toate statele să pună patru categorii de informații, toate constituind riscuri asimetrice, informații legate de traficul de persoane, de traficul de droguri, de traficul de armament și informații legate de persoane suspecte de terorism
N-au știut unii de alții. (…) Deci dacă statele ar comunica astfel de informații la o structură unică de analiză, (…) dacă toate statele ar pune frânturi de informații, analiștii le-ar lega și ar da alerte fiecărui stat în parte, funcție de importanța și certitudinea lor.
O agenție suprastatală cu agenți răspândiți pe teritoriul Uniunii Europene care să culeagă informații de peste tot este un lucru nerealist. Gândiți-vă cum ar fi pentru o țară chiar ca România, ca Germania, să se trezească cu agenții UE colcăind prin patrie. I-ar cotonogi pe unde i-ar prinde. (…) Trăznaia să facem un serviciu la nivelul UE este o trăznaie care implică modificarea Tratatelor Uniunii. Pe de altă parte, ar crea un deranj uriaș tuturor serviciilor de informații

sursa: agerpres

Opinia dvs.