Traian Băsescu pledează în Parlamentul European pentru integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană

Președintele Traian Băsescu a avut o întrevedere cu delegația Republicii Moldova, condusă de premierul Maia Sandu, prezentă miercuri la Parlamentul European.

Deasemenea, într-o dezbatere a eurodeputaților din Comisia AFET cu premierul Maia Sandu, președintele Traian Băsescu a precizat că extinderea Uniunii Europene dincolo de Prut ar apărea ”într-un moment potrivit” în care Rusia lui Vladimir Putin are deja ”nevoile strategice satisfăcute”.

Traian Băsescu: ”Bun venit delegației Republicii Moldova. Aș vrea să subliniez un lucru: de 30 ani, Republica Moldova se bucură de asistența Uniunii Europene și de parteneriatul cu România. Totuși, țara stă pe loc, indiferent că sunt regimuri democratice sau mai puțin democratice cum a fost cel al lui Plahotniuc. Explicația este una singură: țara este lăsată de Uniunea Europeană într-o zonă gri. Uniunea Europeană n-a dat o perspectivă de integrare în Uniune acestei țări. Și rămâne o țară cu o frontieră lungă cu Transnistria controlată de Federația Rusă și de separatiști, rămâne o țară căreia Uniunea Europeană îi oferă asistență tehnică pentru justiție, dar nu-i oferă perspectiva prosperității europene prin perspectiva de a deveni țară membră a Uniunii Europene. Eu cred că în această Comisie atât de importantă pentru deciziile politice ale Parlamentului avem obligația ca atât de repede cât este posibil să luăm în analiză posibilitatea ca Republica Moldova să fie una din viitoarele țări membre ale Uniunii Europene printr-o extindere a procesului de extindere și dincolo de Prut. De ce vorbesc despre extinderea dincolo de Prut? Dintr-un motiv simplu: interesele lui Putin în Republica Moldova s-au diminuat. Până acum, avea nevoia de Transnistria ca un punct strategic în socotelile lor belicoase legate de controlul securității la Marea Neagră. Astăzi, Putin are nevoile strategice satisfăcute prin ocuparea Crimeii și prin ticsirea Crimeii cu armament și militari. De aceea, cred că prezintă mai puțin interes pentru Putin Republica Moldova și ar fi un moment potrivit ca Republicii Moldova să i se dea perspectiva de integrare în Uniunea Europeană”, a spus președintele Băsescu, în intervenția sa.